Faptele apostolilor 10
10
Convertirea centurionului Cornéliu
1Era la Cezaréea un om cu numele Cornéliu, centurion din cohorta numită „Itálica”#10,1 Este o unitate de arcași constituită în Italia din liberți, prezentă în Síria, dar prezența ei nu este documentată la Cezarèea. Totuși, la Cezarèea erau cantonate o unitate de cavalerie și cinci cohorte de infanterie., 2evlavios și temător de Dumnezeu, el și toată casa lui. Acesta făcea multe pomeni pentru popor și se ruga fără încetare lui Dumnezeu.
3Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut clar într-o viziune un înger al lui Dumnezeu care a intrat la el și i-a spus: „Cornéliu!”. 4El, privindu-l cu atenție și cuprins de teamă, a întrebat: „Ce este, Doamne?”. Acesta i-a spus: „Rugăciunile și pomenile tale s-au urcat spre aducere-aminte înaintea lui Dumnezeu. 5Trimite acum niște oameni la Iópe și cheamă-l#10,5 Lit.: „trimite după”. pe un oarecare Símon, care este numit Petru! 6El este oaspete la un oarecare Símon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare”.
7Când îngerul care-i vorbea a plecat, a chemat doi dintre slujitorii lui și un soldat evlavios dintre cei mai apropiați lui 8și, după ce le-a explicat toate, i-a trimis la Iópe.
9În ziua următoare, pe când aceștia mergeau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a urcat pe terasa casei ca să se roage pe la ceasul al șaselea. 10I s-a făcut foame și voia să mănânce. În timp ce îi pregăteau ceva, a căzut în extaz. 11A văzut cerul deschis și coborând ceva, ca o pânză mare#10,11 Multe manuscrise au: „legată cu cele patru colțuri”., lăsată spre pământ de cele patru colțuri#10,11 Lit.: „începuturi”., 12în care erau toate patrupedele, reptilele de pe pământ și păsările cerului.
13Atunci un glas a fost către el: „Ridică-te, Petru, taie și mănâncă!”. 14Dar Petru a răspuns: „Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu am mâncat ceva impur sau necurat!”. 15Din nou a fost un glas către el: „Ceea ce Dumnezeu a curățat, tu să nu [numești] impur!”. 16Aceasta s-a petrecut de trei ori și îndată#10,16 În loc de „îndată”, unele manuscrise au: „iarăși”; în altele, lipsește. totul a fost ridicat la cer.
17În timp ce Petru se frământa nedumerit cu privire la ce ar fi putut însemna viziunea pe care o avusese#10,17 Lit.: „văzuse”., iată că oamenii trimiși de Cornéliu, după ce au întrebat de casa lui Símon, s-au oprit la poartă 18și, strigând, au întrebat dacă locuiește acolo ca oaspete Símon, numit Petru. 19În timp ce Petru continua să se frământe cu privire la viziune, Duhul i-a spus: „Iată, trei#10,19 Unele manuscrise au: „doi”; altele: „niște”. bărbați te caută! 20Ridică-te, coboară și mergi cu ei fără ezitare, pentru că eu i-am trimis!”. 21Atunci Petru a coborât la acei oameni și le-a zis: „Iată, eu sunt cel pe care îl căutați! Care este motivul pentru care sunteți aici?”. 22Ei i-au răspuns: „Centurionul Cornéliu, bărbat drept și temător de Dumnezeu, stimat#10,22 Lit.: „mărturisit”. de tot poporul iudeilor, a fost înștiințat de către un înger sfânt ca să te cheme#10,22 Lit.: „să trimită după tine”. în casa lui și să asculte cuvinte de la tine”. 23Atunci Petru i-a chemat înăuntru și i-a tratat ca pe oaspeți.
A doua zi, ridicându-se, a ieșit cu ei. Unii dintre frații de la Iópe l-au însoțit. 24În ziua următoare a intrat#10,24 Unele manuscrise au forma de plural. în Cezaréea. Cornéliu, care își chemase rudele și prietenii apropiați, îi aștepta. 25În timp ce Petru intra, Cornéliu i-a ieșit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui prosternându-se. 26Dar Petru l-a ridicat și i-a zis: „Scoală-te! Sunt și eu [doar] un om”. 27Și, vorbind cu el, a intrat și a găsit mulți oameni adunați. 28Iar el le-a zis: „Voi știți prea bine că nu este permis unui iudeu să aibă legături sau să se apropie de un străin. Dar Dumnezeu mi-a arătat că nu pot declara pe niciun om impur sau necurat. 29De aceea am venit fără ezitare când s-a trimis după mine. Așadar, vă întreb, care este motivul#10,29 Lit.: „cuvântul”. pentru care ați trimis după mine?”. 30Atunci Cornéliu a spus: „Acum patru zile#10,30 Còdex Bèzae Cantabrigènsis (sec. V-VI) prezintă o altă formă: „Acum trei zile, la același ceas, la ceasul al nouălea, posteam și eram în rugăciune”. Unele traduceri preferă această variantă (BJ, TOB). Se poate ajunge la o datare exactă ținând cont de versetele anterioare: a doua zi după viziune, trimișii au ajuns la Iope (v. 9.17); au petrecut noaptea acolo (v. 18.23). A treia zi au plecat de la Iòpe (v. 23) și au ajuns la Cezarèea a patra zi (v. 24)., la același ceas, la ceasul al nouălea, eram în rugăciune în casa mea și iată că un bărbat în haine strălucitoare a apărut în fața mea 31și mi-a zis: «Cornéliu, rugăciunea ta a fost ascultată și pomenile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. 32Trimite, așadar, la Iópe și cheamă-l#10,32 Sau „trimite după”. pe Símon care se numește Petru! Acesta este oaspete în casa lui Símon tăbăcarul, care este lângă mare»#10,32 Multe manuscrise adaugă: „care, când va fi venit, îți va vorbi”.. 33Am trimis, deci, îndată după tine și tu ai făcut bine că ai venit. Acum, toți suntem înaintea lui Dumnezeu#10,33 Același codice, Bèzae Cantabrigènsis, are: „înaintea ta”, iar alte manuscrise au: „înaintea Domnului”. ca să ascultăm toate câte ți-au fost poruncite de Domnul”#10,33 În loc de „Domnul”, multe manuscrise au: „Dumnezeu”..
Discursul lui Petru în casa lui Cornéliu
34Atunci Petru, deschizându-și gura, a spus: „Într-adevăr, acum înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, 35ci în orice neam, cel care se teme de el și face dreptatea îi este plăcut. 36El a trimis fiilor lui Israél cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor. 37Voi știți ceea ce#10,37 Lit.: „cuvântul; lucrul”. s-a petrecut în toată Iudéea, începând din Galiléea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: 38cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazarét cu Duhul Sfânt și cu putere. Acesta a trecut făcând bine și vindecându-i pe toți cei care erau stăpâniți de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el. 39Noi suntem martori la tot ce a făcut în ținutul iudeilor și în Ierusalím. Pe el l-au omorât atârnându-l pe lemn. 40Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi și a îngăduit să se arate 41nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleși mai înainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut cu el după ce a înviat din morți, 42și ne-a poruncit să predicăm poporului și să dăm mărturie că el a fost pus de Dumnezeu judecător al celor vii și al celor morți. 43Toți profeții dau mărturie despre el că oricine crede în el primește iertarea păcatelor prin numele lui”.
Duhul Sfânt este dat și păgânilor
44În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât#10,44 Lit.: „a căzut”. asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. 45Credincioșii circumciși care veniseră cu Petru erau uimiți că darul Duhului Sfânt se revărsase și asupra păgânilor. 46Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și preamărindu-l pe Dumnezeu. Atunci, Petru a spus: 47„Poate oare cineva să le refuze apa, pentru ca aceștia, care l-au primit pe Duhul Sfânt ca și noi, să fie botezați?”. 48Și a poruncit ca ei să fie botezați în numele lui Isus Cristos#10,48 Unele manuscrise au numai: „în numele Domnului”; altele: „în numele Domnului Isus”; iar altele: „în numele Domnului Isus Cristos”.. Atunci ei i-au cerut să mai rămână câteva zile. #8,40; 23,23.33 #27,1; Lc 7,2 #10,22.35; 13,16.26.50; 16,14; 9,36 #Lc 7,5 #Lc 2,37; 18,1 #Ps 34,2 #3,1; 18,9 #Ex 17,14 #Sir 35,6; 50,16; Tob 12,12-15 #Mc 14,9 #Lc 6,14 #Mt 16,18 #In 1,42 #10,18.23.32 #22,6 #In 4,6-8 #7,56; Ez 1,1 #Mt 3,16 #In 1,51 #9,15; #Ez 1 #Gen 1,24 #Rom 1,23 #Ez 1,8 #Ez 4,14 #15,9 #Gen 9,3 #Mt 15,11 #Rom 14,14 #1Tim 4,4 #Ef 2,19 #Gen 41,32 #12,13 #10,21; #9,10.12 #11,12; 15,9 #Lc 1,6; 2,25; 23,50 #Evr 7,1.10 #14,15 #Lc 4,8 #Mt 8,2; 9,18 #14,14; 12,22 #Ap 19,10; 22,9 #10,14; 11,9; 15,9 #Gal 2,12-16 #10,20; 11,12 #Lc 24,4 #Lc 1,13 #Fil 4,14 #In 6,68 #8,35; 18,14 #Dt 10,17 #Gal 2,6 #Rom 2,11 #Ef 6,9 #Col 3,25 #1Pt 1,17 #13,26 #Ps 107,20; 147,18 #Is 52,7 #Rom 10,15 #Rom 10,12 #Lc 4,44 #Lc 4,14; 23,5 #1,22; 13,24 #Lc 24,47 #4,27 #Lc 4,16-21 #Is 61,1 #2,33.38 #Lc 7,22-23 #Is 29,18; 35,5 #Lc 22,25 #Lc 4,35-36; 9,6; 13,16 #In 3,2 #1,21-22 #5,30 #Gal 3,13 #Dt 21,23 #1,3 #1,22; 22,14 #1,4 #Lc 24,30.42 #Mc 16,14 #In 21,12 #17,31 #3,15; 4,10; 13,29-30; 13,46 #2,36; 7,27; 17,31 #4,10-12
Selectat acum:
Faptele apostolilor 10: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași