2 Corinteni 7
7
1Așadar, iubiților, având noi aceste promisiuni, să ne purificăm de orice pată a trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu.
Bucuria lui Paul pentru convertirea corinténilor
2Acceptați-ne: noi n-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni! 3Nu spun aceasta ca să vă condamn: v-am spus de mai înainte că sunteți în inimile noastre ca să murim împreună și ca să trăim împreună. 4Am toată încrederea#7,4 Lit.: „îndrăzneală, deschidere”. în voi și mă mândresc mult cu voi. Sunt plin de mângâiere și copleșit de bucurie în ciuda tuturor necazurilor noastre.
5Căci și după ce am ajuns în Macedónia, trupul nostru nu a avut odihnă, ci în toate am avut necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri. 6Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei umili, ne-a mângâiat și pe noi prin venirea lui Tit#7,6 Tit a jucat un rol important în relațiile dintre Paul și corinteni în timpul șederii lui la Èfes (cf. 2Cor 2,13). Probabil a fost intermediarul înaintea sosirii Apostolului la Corínt. 2Cor 7,14-15 sugerează faptul că misiunea lui a avut succes și că a ușurat întoarcerea lui Paul. Faptele Apostolilor nu-l menționează pe acest prieten și colaborator al lui Paul, cunoscut numai din Scrisori. Îl însoțește la Conciliul din Ierusalím (Gal 2,1-3); după 2Cor 2,13; 8,6.16.23; 12,18, Tit este cel care organizează colecta de la Corint. După Scrisorile Pastorale, a mers apoi la Creta, unde a primit scrisoarea care-i poartă numele (Tit 1,4), și a ajuns în Dalmația ( 2Tim 4,10). Paul a descoperit la Tit calitățile negociatorului: hotărât și răbdător, știind să găsească cuvintele și comportamentul potrivit pentru a face ca proiectul ideilor sale să se realizeze; conciliator capabil să intervină într-o situație deosebit de delicată ca aceea de după ruptura dintre apostol și comunitatea din Corínt; capabil să înfrunte dezbateri delicate, precum cele de la Ierusalím. 2Corintèni îl prezintă cel puțin de trei ori ca singurul tovarăș și colaborator al lui Paul la Corint pentru a pregăti colecta, pentru a reînnoi relațiile după „scrisoarea în lacrimi”, pentru a grăbi adunarea colectei înainte de sosirea personală a Apostolului și a delegaților Bisericilor ( 2Cor 7,15).; 7și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care am fost mângâiat de voi, făcându-ne cunoscută dorința voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine, așa încât m-am bucurat și mai mult.
8Deși v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că scrisoarea aceea v-a întristat pentru o vreme – 9acum mă bucur nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că, întristându-vă, ați ajuns la convertire. Căci v-ați întristat după [voința] lui Dumnezeu ca să nu suferiți nimic din partea noastră. 10Într-adevăr, întristarea după [voința lui] Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii aduce moartea. 11Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a voastră după [voința lui] Dumnezeu! Ce dezvinovățire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorință aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate v-ați prezentat pe voi înșivă ca fiind nevinovați față de acest fapt.
12Acum, dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a făcut nedreptatea, nici din cauza celui care a suferit nedreptatea, ci ca să fie cunoscut entuziasmul vostru față de noi înaintea lui Dumnezeu. 13Pentru aceasta am fost mângâiați.
Dar, pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toți i-ați liniștit sufletul. 14Căci dacă ne-am mândrit cu ceva în privința voastră față de el, nu ne-am făcut de rușine, ci, așa cum în toate v-am vorbit în adevăr, la fel și mândria noastră în fața lui Tit a fost adevărată. 15Afecțiunea lui față de voi este și mai mare, când își aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, cum l-ați primit cu teamă și cutremur#7,15 Expresia „teamă și cutremur” este obișnuită pentru a exprima atitudinea omului în fața măreției maiestății divine: 1Cor 2,3; Ef 6,5; Fil 2,12. Aici, imaginea surprinde: Tit este primit ca Domnul în persoană de slujitorii săi, care se simt umpluți de un sentiment de vinovăție și care așteaptă verdictul lui. Misiunea lui depășește deci negocierea simplă: Tit este reprezentantul apostolului Paul și deci al apostolatului. Și Paul va fi primit la fel de către galateni, care îl iau „ca pe un înger al lui Dumnezeu”, ca pe Cristos Isus în persoană (Gal 4,14).. 16Mă bucur că în toate pot avea încredere în voi. #2Pt 1,4 #Fap 20,33 #2Tes 1,4 #1,4; 4,8 #Is 49,13 #Fap 28,15 #Sir 30,23 #2,13 #1Cor 16,18 #8,24 #2,9; 10,6 #Gal 5,10
Selectat acum:
2 Corinteni 7: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași