2 Cronici 7
7
Dedicarea templului
1Când Solomón și-a terminat rugăciunea#7,1 V. 1-3 sunt proprii autorului Cronicilor, care omite o nouă cuvântare a lui Solomòn în fața poporului (așa cum este relatată în 1Rg 8,54-61) și care se încheie cu binecuvântarea din partea regelui. Hagiograful ne prezintă probabil o altă tradiție referitoare la concluzia celebrării. Versetele repetă cele afirmate deja în 2Cr 5,13-14 și sunt în relație cu descrierea consacrării cortului din Ex 40,34-38., a coborât foc#7,1 Autorul Cronicilor vrea să arate că Dumnezeu a acceptat rugăciunea lui Solomòn așa cum agrease (făcând să coboare focul din cer) rugăciunea lui Ghedeon (Jud 6,21), a lui Ilie (1Rg 18), a lui Davíd ( 1Cr 21,26), iar mai târziu pe cea a lui Nehemía. din cer și a consumat arderea de tot și jertfele. Și gloria Domnului a umplut templul. 2Preoții nu puteau să intre în templul Domnului, căci gloria Domnului umplea templul Domnului. 3Toți fiii lui Israél au văzut că focul cobora și că gloria lui Dumnezeu era peste templu; și-au plecat fața la pământ, pe paviment, s-au închinat și l-au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci [Domnul] este bun, căci veșnică este îndurarea lui!”. 4Regele și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului. 5Regele Solomón a adus jertfe douăzeci și două de mii de boi, o sută douăzeci și două de mii de oi#7,5 Numărul considerabil al victimelor trebuie înțeles în sensul că Solomòn a pus să se aducă sacrificii, fapt care arată că el nu a uzurpat prerogativele sacerdotale.. Regele și tot poporul au dedicat templul lui Dumnezeu. 6Preoții stăteau la slujirea lor#7,6 Hagiograful insistă asupra aspectului liturgic al celebrării.; levíții erau cu instrumentele cântării Domnului pe care le-a făcut regele Davíd ca să-l laude pe Domnul – căci în veac este îndurarea lui! Când Davíd îl lăuda cu mâinile sale, preoții cu trâmbițele erau în fața lor, iar tot Israélul stătea în picioare.
7Solomón a consacrat mijlocul curții, care este înaintea casei Domnului, și acolo a adus arderile de tot și grăsimile jertfelor de împăcare; căci altarul de bronz pe care îl făcuse Solomón nu era suficient#7,7 Lit.: „nu putea să conțină”. pentru arderile de tot, pentru ofrande și pentru grăsimi. 8Solomón a celebrat sărbătoarea#7,8 Este vorba de Sărbătoarea Corturilor: cf. Lev 23,34-36; Num 29,12-38; Dt 16,13-15. în vremea aceea timp de șapte zile; tot Israélul era cu el: de la intrarea în Hamát până la râul Egiptului. 9În ziua a opta, au ținut o adunare, căci dedicarea altarului a ținut șapte zile, iar sărbătoarea [tot] șapte zile. 10În ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea, [Solomón] a trimis poporul la corturile lor#7,10 În timp ce 1Regi arăta că dedicarea templului a coincis pur și simplu cu Sărbătoarea Corturilor, autorul Cronicilor presupune o Sărbătoare a Dedicării, urmată de Sărbătoarea Corturilor. După Dt 16,13-15, Sărbătoarea Corturilor dura șapte zile și astfel este celebrată și după 1Rg 8,65-66: în ziua a opta, Solomòn a lăsat poporul să plece. Dar, după ritualul din Lev 23,33-43 și Num 29,35-38, sărbătoarea se încheia cu o adunare solemnă în ziua a opta. Este ceea ce presupune calendarul autorului Cronicilor: de pe 8 până pe 14 din luna a șaptea a avut loc Sărbătoarea Dedicării; de pe 15 până pe 21, Sărbătoarea Corturilor; pe 22 a avut loc adunarea solemnă de încheiere, iar pe 23 Solomòn a lăsat poporul să plece.. Erau bucuroși și cu inima veselă#7,10 Lit.: „cu inima bună”. pentru binele pe care Domnul l-a făcut lui Davíd, lui Solomón și lui Israél, poporul său. #1Rg 8,62-63 #1Rg 8,64-65 #1Rg 8,66 #1Rg 9,1-3 #6,14-42 #6,40 #1Rg 9,3-9
Dumnezeu i se arată lui Solomón
11Solomón a terminat casa Domnului și casa regelui. A avut succes în tot ce a avut la inimă să facă în casa Domnului și în casa lui. 12Domnul i s-a arătat lui Solomón noaptea și i-a zis: „Am ascultat rugăciunea ta și am ales locul acesta drept casă pentru jertfe. 13Când voi închide cerul și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să devoreze țara, când voi trimite ciumă în poporul meu, 14dacă se va umili poporul meu peste care este invocat numele meu și se va ruga, va căuta fața mea și se va întoarce de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara. 15Ochii mei vor fi deschiși și urechile mele atente la rugăciunea [făcută] în locul acesta. 16Am ales și am consacrat locul acesta pentru ca să fie numele meu în el#7,16 Lit.: „acolo”. pentru totdeauna. Ochii mei și inima mea vor fi acolo în toate zilele. 17Iar tu, dacă vei umbla înaintea mea așa cum a umblat Davíd, tatăl tău, împlinind tot ce ți-am poruncit, dacă vei păzi hotărârile și judecățile mele, 18voi întări scaunul domniei tale după cum i-am făgăduit#7,18 Lit.: „am tăiat (= „încheiat”) [alianță] cu Davíd lui Davíd, tatăl tău, zicând: «Nu va lipsi om care să stăpânească peste Israél!»#7,18 Întrucât această frază este formulată cu cuvintele oracolului din Mih 5,1, este evident că autorul Cronicilor a voit să sublinieze așteptarea mesianică, adăugând la profeția lui Natàn, amintită de el atât de des, și pe cea a lui Mihèia.. 19Dar dacă veți da înapoi și veți părăsi hotărârile și poruncile pe care le-am pus înaintea voastră, dacă veți merge și veți sluji altor dumnezei și vă veți închina înaintea lor, 20veți fi dezrădăcinați din țara mea pe care v-am dat-o și din casa aceasta pe care am consacrat-o pentru numele meu, vă voi izgoni din fața mea și veți ajunge de batjocură și de dispreț printre toate popoarele. 21Cât despre casa aceasta, cât este ea de înaltă, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit și va zice: «De ce a făcut Domnul așa acestei țări și acestei case?». 22Se va răspunde: «Pentru că l-au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor, care i-a scos din țara Egiptului, și s-au alipit de alți dumnezei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit. De aceea a venit peste ei răul acesta»”.
Selectat acum:
2 Cronici 7: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași