2 Cronici 12
12
Infidelitatea lui Roboám#12,0 Expediția Faraònului Șișàc împotriva Ierusalímului este prezentată ca o pedeapsă pentru infidelitatea lui Roboàm (v. 1-8). Devastarea săvârșită de invadatori a fost limitată (v. 9-12). După ce și-a exprimat judecata morală cu privire la rege (v. 13-14), autorul încheie istoria domniei cu informațiile obișnuite despre moarte și înmormântare. Nucleul capitolului este luat din 1Rg 14,25-28. Autorul Cronicilor adaugă detalii referitoare la forțele egiptene și la rezultatul campaniei militare (2Cr 12,3-4), precum și considerații teologice (v. 2b.5-8.12).
1Când Roboám și-a întărit domnia și a devenit puternic, a părăsit#12,1 Autorul Cronicilor omite să amintească detaliile referitoare la idolatria practicată în Regatul lui Iùda în timpul lui Roboàm (1Rg 14,22-24). legea Domnului și tot Israélul#12,1 Se referă numai la Regatul de Sud. împreună cu el. 2În anul al cincilea al regelui Roboám, Șișác, regele Egiptului, a urcat împotriva Ierusalímului, căci deveniseră infideli față de Domnul. 3[A venit] cu o mie două sute de care și șaizeci de mii de călăreți#12,3 Cifrele mari din acest verset sunt, probabil, exagerate. Pe de altă parte, detaliile despre expediția militară par să derive dintr-un izvor istoric de calitate care își găsește confirmarea în descoperirile arheologice și în listele istorice egiptene. În afară de aceasta, lista cetăților palestiniene ocupate de Șișàc se poate citi și pe stelele templelor din Amòn și Kàrnak.. Poporul care a venit cu el din Egipt nu putea fi numărat: erau libieni, suchieni#12,3 Probabil este vorba de trupe de străini angajați în serviciul Faraònului. Cât îi privește efectiv pe suchieni, sunt un popor necunoscut. și etiopieni. 4A capturat cetățile fortificate care erau în Iúda și a ajuns până la Ierusalím. 5Atunci, Șemáia#12,5 Intervenția profetului Șemàia, prima dintr-o serie de intervenții profetice în istoria monarhiei Iùdaice, furnizează explicația religioasă a invaziei. În Cărțile Regilor, Șemàia apare cu ocazia tentativei de acțiune militară împotriva lui Ieroboàm (1Rg 12,22-24)., profetul, a mers la Roboám și la căpeteniile lui Iúda care se adunaseră la Ierusalím de teama#12,5 Lit.: „din fața lui Șișàc”. lui Șișác și le-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Voi m-ați abandonat, și eu vă abandonez în mâna lui Șișác»”. 6Căpeteniile lui Israél și regele s-au umilit și au zis: „Drept este Domnul”. 7Când Domnul a văzut că s-au umilit, cuvântul Domnului a fost către Șemáia: „S-au umilit; nu-i voi nimici, ci le voi da peste puțin [timp] eliberarea#12,7 Tema umilinței și a iertării milostive a lui Dumnezeu e printre cele mai îndrăgite de autorul Cronicilor (cf. 2Cr 7,14; 12,12; 33,23 etc.). Promisiunea eliberării imediate și retragerea mâniei de deasupra Ierusalímului sunt paralele cu temele biblice ale „restului” și „harului” acordat Ierusalímului în timpul lui Senaheríb. și mânia mea nu se va revărsa împotriva Ierusalímului prin mâna lui Șișác, 8dar ei îi vor deveni sclavi#12,8 Supunerea față de Faraònul egiptean, adică față de o putere străină, era situația normală politică în care se găsea comunitatea post-exilică pentru care scria autorul Cronicilor (cf. Neh 9). și vor cunoaște [diferența] dintre slujirea mea și slujirea stăpânirilor [altor] țări”.
9Șișác, regele Egiptului, a urcat împotriva Ierusalímului. A luat vistieriile din templul Domnului și vistieriile din palatul regelui: a luat tot. A luat scuturile din aur pe care le făcuse Solomón. 10Regele Roboám a făcut în locul lor scuturi de bronz și le-a încredințat în mâna căpeteniilor alergătorilor care păzeau intrarea casei regelui. 11Ori de câte ori regele mergea la casa Domnului, veneau alergătorii și le purtau; apoi le duceau înapoi în camera alergătorilor.
12S-au umilit, iar Domnul și-a întors de la ei mânia și nu i-a nimicit de tot. Și erau lucruri frumoase#12,12 Lit.: „lucruri bune”, în sens moral. Autorul amintește încă o dată dialectica dintre penitență și iertare. și în Iúda.
Judecată despre Roboám
13Regele Roboám s-a întărit în Ierusalím și a domnit. Avea patruzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit șaptesprezece ani la Ierusalím, cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate triburile lui Israél ca să-și pună numele în ea. Numele mamei lui era Naamá din Amón. 14Însă a făcut rău, pentru că nu și-a dispus inima să-l caute pe Domnul. 15Faptele lui Roboám, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt ele oare scrise între Faptele lui Șemáia, profetul, și ale lui Ído, văzătorul, după genealogii?#12,15 Expresia: „după genealogii” e omisă de LXX. Între Roboám și Ieroboám au fost războaie tot timpul#12,15 Lit.: „în toate zilele”.. 16Roboám a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în cetatea lui Davíd. Și a devenit rege Abía#12,16 În 1Rg 14,31; 15,1.7.8 se citește „Abiam”., fiul său, în locul lui. #1Rg 14,21-22 #1Rg 14,21-22 #1Rg 14,30-31
Selectat acum:
2 Cronici 12: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași