YouVersion
Pictograma căutare

1 Samuel 22

22
Davíd își începe viața de fugar
1Davíd a plecat de acolo și s-a salvat în grota Adulám#22,1 Este una dintre peșterile din Iùda folosite întotdeauna ca refugiu pentru cei fărădelege. Adulam era o cetate din Șefelah (cf. Gen 38,1).. Frații lui și toată casa tatălui său au aflat și au coborât la el. 2S-au adunat la el toți cei care se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau cu sufletul amărât, iar el a devenit căpetenia lor. Erau cu el cam patru sute de oameni.
3De acolo Davíd s-a dus la Míțpa, în Moáb. El i-a zis regelui din Moáb#22,3 Aluzie la legăturile care unesc familia lui Davíd de Moab (cf. Rut 4,22; Mt 1,5-6).: „Permite-le, te rog, tatălui meu și mamei mele să vină până când voi ști ce va face Dumnezeu cu mine!”. 4I-a adus înaintea regelui din Moáb și au locuit cu el în tot timpul cât a fost Davíd în refugiu. 5Profetul Gad#22,5 Rolul acestui profet (cf. 2Sam 24) este comparabil cu cel al preotului Ahimèlec (cf. 1Sam 22,10) și cu cel al preotului Abiatàr (cf. 1Sam 23,9-12; 30,7-8). Poruncile Domnului transmise prin profet sau prin preot dirijează mișcările lui Davíd (cf. 1Sam 23,4; 2Sam 2,1; 5,19.2). i-a zis lui Davíd: „Nu mai rămâne în refugiu, ci mergi și intră în ținutul lui Iúda!”. Davíd a plecat și a ajuns în pădurea Heret.
Masacrarea preoților din Nob
6Saul a aflat că Davíd și oamenii lui au fost descoperiți. Saul ședea la Ghibéea sub tamarisc, pe colină; avea sulița în mâna lui, iar slujitorii săi erau lângă el. 7Saul le-a zis slujitorilor săi care stăteau cu el: „Ascultați, fii ai lui Beniamín! Vă va da fiul lui Iése tuturor și ogoare, și vii? Vă va pune el pe toți căpetenii peste mii și peste sute? 8De ce v-ați răzvrătit#22,8 Cu sensul: „a conspira”. toți împotriva mea și nu a fost nimeni care să-mi dezvăluie [alianța] încheiată între fiul meu și fiul lui Iése? Nu este nimeni între voi căruia să-i pară rău de mine și să-mi dezvăluie că fiul meu i-a ridicat pe slujitorii mei împotriva mea ca să stea la pândă, cum este astăzi?”.
9Dóeg din Edóm, care stătea și el cu slujitorii lui Saul, a răspuns: „Eu l-am văzut pe fiul lui Iése venind la Nob, la Ahimélec, fiul lui Ahitúb. 10[Ahimélec] l-a consultat pe Domnul pentru el, i-a dat provizii și i-a dăruit sabia lui Goliát, filisteanul”. 11Regele a trimis să-l cheme pe Ahimélec, fiul lui Ahitúb, preotul, și toată casa tatălui său, preoții care erau la Nob. Și toți au venit la rege.
12Saul i-a zis: „Ascultă, fiul lui Ahitúb!”. El a răspuns: „Iată-mă, domnul meu!”. 13Saul i-a zis: „De ce v-ați răzvrătit împotriva mea, tu și fiul lui Iése, dându-i lui pâine și sabie și consultându-l pe Domnul pentru el ca să se ridice împotriva mea și să stea la pândă, cum este astăzi?”. 14Ahimélec i-a răspuns regelui: „Cine între toți slujitorii tăi este ca Davíd, vrednic de încredere, ginerele regelui, căpetenia gărzii tale, cinstit în casa ta? 15Oare astăzi am început eu să-l consult pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine! Să nu dea regele vina pe slujitorul lui sau pe întreaga casă a tatălui meu, pentru că slujitorul tău nu știe nimic din toate acestea, nici mic, nici mare!”. 16Regele i-a zis: „Veți muri, Ahimélec, tu și toată casa tatălui tău!”.
17Regele le-a zis alergătorilor care stăteau lângă el: „Înconjurați-i și ucideți-i pe preoții Domnului, pentru că au complotat#22,17 Lit.: „căci mâna lor e cu Davíd”. cu Davíd: au știut că el fugea și nu mi-au dat de știre!”#22,17 Lit.: „nu au dezvăluit la urechea mea”.. Însă slujitorii regelui nu au vrut să-și întindă mâna lor ca să-i lovească pe preoții Domnului. 18Atunci regele i-a zis lui Dóeg#22,18 Nu este israelit, nu are respect și nici sentimente religioase pentru Domnul. De aceea poate să-i ucidă pe preoți.: „Întoarce-te și lovește-i pe preoți!”. Dóeg din Edóm s-a întors și i-a lovit pe preoți. A omorât în ziua aceea optzeci și cinci de oameni care purtau efodul de in. 19Au trecut prin ascuțișul sabiei [cetatea] Nob, cetatea preoților: bărbați și femei, copii și sugari, boi, măgari și oi.
20Un fiu al lui Ahimélec, fiul lui Ahitúb, a scăpat; numele lui era Abiatár și el a fugit după Davíd#22,20 Este preot în timpul lui Davíd (1Sam 23,6 șu; 30,7; 2Sam 8,17; 15,24-29) și își va sfârși viața la Anatòt, cetate sacerdotală, aproape de Ierusalím (1Rg 2,26-27).. 21Abiatár i-a spus lui Davíd că Saul i-a ucis pe preoții Domnului. 22Davíd i-a zis lui Abiatár: „Am știut în ziua aceea că Dóeg din Edóm, fiind acolo, îi va spune lui Saul. Eu sunt răspunzător de viața tuturor celor din casa tatălui tău#22,22 Lit.: „eu am făcut să se întoarcă împotriva tuturor vieților celor din casa tatălui tău”.. 23Stai cu mine și nu te teme, căci cel ce caută viața mea o caută și pe a ta! La mine ești bine păzit”. #2Sam 23,13 #2Sam 15,1-6 #24,23; 2Sam 5,17 #Gen 18,1; 19,1 #8,12.14-15 #18,3 #21,8; Ps 52,1 #18,17-30 #Ps 105,15 #15,3

Selectat acum:

1 Samuel 22: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te