YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 15:3-9

1 Corinteni 15:3-9 VBRC2020

Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și i s-a arătat lui Chéfa, apoi celor doisprezece, după aceea s-a arătat la peste cinci sute de frați dintr-o dată, dintre care cei mai mulți au rămas până acum, iar unii dintre ei au murit. După aceea, i s-a arătat lui Iacób și apoi tuturor apostolilor. Ultimului dintre toți, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat și mie, căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu.