YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 15:3-9

1 Corinteni 15:3-9 NTR

Căci v-am încredințat, înainte de toate, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, a fost înmormântat, a înviat a treia zi, conform Scripturilor, i S-a arătat lui Chifa și apoi celor doisprezece și, după aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți încă trăiesc, iar unii au murit. După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Apoi, celui din urmă dintre toți, ca unei lepădături, mi S-a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. Eu nu merit să fiu numit apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu