Zaharia 11
11
1Deschideți porțile pe care
Țara Libanului le are,
Să cadă pradă focului
Toți cedri de pe-ntinsul lui!
2Tu chiparosule-ai văzut
Precum că cedrul a căzut
Și la pământ au fost trântiți
Cei falnici, fiind nimiciți.
Te vaietă, căci ai văzut
Tot ceea ce s-a petrecut!
De-asemenea, vă văietați
Și voi, stejari ce vă aflați
În al Basanului ținut
Pentru că și voi ați văzut
Cum nimicită a ajuns
Pădurea cea de nepătruns!
3Păstorii rătăcesc pe cale
Și scot doar strigăte de jale,
Căci nimicită-i fala lor.
Iată că puii leilor
Privesc soarta desișului
Din văile Iordanului.
Plini de tristețe au mugit,
Văzându-l cum s-a prăpădit.
4Așa a zis Cel cari, mereu,
Îmi este Domn și Dumnezeu:
„Să paști oile de tăiat!”
5Aceia cari le-au cumpărat,
Le taie și se dovedesc
Că nici o vină nu simțesc.
Cel ce le vinde-a cuvântat:
„Să fie binecuvântat
Domnul, căci după cum voiesc –
Acuma – mă îmbogățesc!”
Acei pe cari păstori îi are
Turma de oi, nu au cruțare
Față de turma oilor
Încredințată-n mâna lor.
6Față de cei ce locuiesc
În țară, milă, nu nutresc.
Pe oameni, pradă, i-au lăsat
La alți-n mână, sau i-au dat
Pe mâna împăratului,
Să facă după voia lui.
Ei, țara, doar o pustiesc
Însă n-am să o izbăvesc
Din mâna lor. M-am apucat
7Să pasc oile de tăiat.
Din toată turma, ele – iată –
Mai ticăloase se arată.
Două toiege am luat
Și „Îndurare” l-am chemat
Pe cel dintâi și am găsit
Drept „Legământ” că-i potrivit
Să îi zic celuilalt. Apoi,
Păscut-am turmele de oi.
8Sunt trei păstori ce-au păstorit
Turma, iar Eu i-am nimicit
Doar într-o lună: nu puteam
Să îi mai rabd; scârbit eram,
De ei, și cum văzut-am bine,
Și ei erau scârbiți de Mine.
9Atunci am zis: „Iată, socot
Că să vă pasc, Eu nu mai pot.
Să moară ce este sortit
Pentru pieire, negreșit!
După ce pier oile-acele,
Să se mănânce între ele
Cele ce vor mai rămânea!
10Toiagul care se numea
Drept „Îndurare”, l-am luat,
În urmă, și l-am sfărâmat.
L-am rupt, pentru că vrut-am Eu
Să rup și legământul Meu,
Cu neamurile care sânt
Pe fața-ntregului pământ.
11S-a rupt toiagul, iar apoi,
Nenorocitele de oi
Care la Mine au luat
Seama, văzut-au – de îndat’ –
Că toate-aceste lucruri sânt
După al Domnului Cuvânt.
12Apoi am zis: „Dacă găsiți
Cu cale, vreau să Mă plătiți!
Dacă nu vreți, să nu-Mi dați plată!”
Atunci, Mi-au cântărit, pe dată,
Plata pe care să Mi-o dea,
Cari treizeci de arginți avea.
13Dar Domnul astfel Mi-a vorbit:
„Prețul cu cari M-au prețuit,
Să îl arunci olarului!
Atunci, spre casa Domnului
Grăbit-am de am aruncat
Arginții ce i-am căpătat,
Ca să rămână, așadar,
Drept plată – ei – pentru olar.
14Toiagu-al doilea Mi l-am frânt,
Cari se chemase „Legământ”,
Să rup frăția-n acest fel,
Din Iuda și din Israel.
15Domnul mi-a zis: „Du-te și ia
Uneltele ce le avea
Cel care e păstor nebun!
16Iată că un păstor vă pun,
Pe cari am să-l ridic în țară.
De oile ce au să piară,
Nu-i va păsa în nici un fel.
Nu are să se ducă el –
Pe cele tinere aflate,
Ce s-au pierdut – ca să le cate.
De-asemeni, nu va încerca
Acel păstor, de-a vindeca
Pe oile cele rănite.
Nu au să fie îngrijite
Nici cele sănătoase-apoi.
Carnea celor mai grase oi,
O va mânca, pe nesimțite,
Lăsând din ele, doar copite!
17De-aceea, iată că vă zic:
„Vai, da păstorul de nimic
Care de turmă nu-ngrijește
Și oile își părăsește!
Pe braț, să-i cadă sabia!
Pe al său ochi drept, cadă ea!
Să se usuce brațul lui
Și-apoi lumina ochiului
Său drept ajungă să îi fie
Întunecată, pe vecie!”
Selectat acum:
Zaharia 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca