Cântarea cântărilor 5
5
1„Eu intru în grădina mea,
Soro mireaso și din ea,
Smirna o voi culege, care
Multe miresme în ea are.
Am să mănânc, după plăcere,
Și fagurele meu de miere.
Apoi, așa precum vreau eu,
Beau vinul și laptele meu…”
„Haideți prieteni și mâncați!
Cu dragoste vă îmbătați!”
2„Am adormit, însă veghea,
Neobosit, inima mea…
Atuncea, auzit-am eu
Cum bate prea iubitul meu
Și-atuncea doar – în acel ceas –
Am auzit eu, al său glas:
„Deschide-mi, soră prea iubită,
Tu scumpă și neprihănită,
Tu porumbițo. Iată, vin!
De rouă-mi este capul plin,
Și simt cum cârlionții mei –
De-ai nopții picuri – îmi sunt grei.”
3„Dar eu mi-am scos haina, aseară.
Să mă îmbrac acuma, iară?
Picioarele mi-am spălat dar.
Le murdăresc acuma, iar?”
4Atuncea când am văzut eu
Că la zăvor, iubitul meu
Și-a vârât mâna, înadins,
O milă mare m-a cuprins.
5În mare grabă, m-am sculat
Și să-i deschid, am alergat.
Smirnă, pe mâna mea era
Și pe zăvor îmi picura.
6Iute, pentru iubitul meu,
Dezăvorât-am ușa eu,
Dar între timp a dispărut
Și astfel nu l-am mai văzut.
Când îmi vorbea, eu mă simțeam
Slăbită, parcă-nebuneam.
Atunci, să-l caut, am fugit,
Dar nicăieri, nu l-am găsit.
În disperare, l-am strigat,
Dar n-a răspuns. Nu l-am aflat.
7Pe uliță, m-au întâlnit
Cei cari cetatea au păzit.
Aceștia, de cum m-au văzut,
S-au repezit și m-au bătut
Și-am fost rănită; iar cei care,
Cetatea, drept străjeri, îi are –
Și cari pe ziduri s-au aflat –
Mi-au smuls marama, de îndat’.
8Vă rog, pe voi – fiice pe care
Ierusalimul meu le are –
Găsindu-l pe iubitul meu,
Ce-i spuneți?… Spuneți-i că eu,
De dragostea ce m-a pătruns –
Iată – bolnavă am ajuns!”
9„Ne spune-acum tu, dacă vrei –
Cea mai frumoasă din femei –
Cu ce e mai deosebit
Față de alți-al tău iubit?
Deci ce are mai mult el, oare,
Încât ne rogi tu, cu ardoare?”
10„Iubitul meu, alb, se vădește
Și rumen; se deosebește
De alții – dacă vrei să știi –
Chiar dacă sunt ei zece mii!
11Capul iubitului arată
Ca o cunună ce-i lucrată
Din aurul cel mai curat.
Părul, în valuri, e lăsat
Să-i cadă, iar culoarea lui
Neagră-i, ca pana corbului.
12Iar ochii lui… ochii acei
Îmi par că sunt doi porumbei
Șezând pe margini de izvoare.
Scăldați în lapte fiecare,
Se odihnesc pe fața-i plină,
Înseninată de lumină.
13Strat de miresme, mie-mi par
Obrajii lui, din cari răsar
Saduri frumos mirositoare.
Sunt crini buzele lui, din care
Cea mai aleasă smirnă, eu
Știu că se scurge, tot mereu.
14Mâinile lui, niște inele
Din aur sunt, având pe ele,
Ferecături de hrisolit.
Un chip de fildeș, lustruit,
E trupul său, având un șir
Format din pietre de safir,
Cu care este-nconjurat.
15Picioarele s-au arătat
Drept stâlpi de marmură ce sânt
Albi la culoare. Pe pământ,
Pe temelii s-au așezat,
Făcute din aur curat.
Toată înfățișarea lui
E-asemenea Libanului.
Tânăr ales e, la privit.
Cu cedrii e asemuit.
16Dulceață-n cerul gurii are,
Iar din ființa lui răsare
Un farmec, nemaiîntâlnit.
Așa este al meu iubit.
Și tot așa am să-l văd eu,
Neîncetat, pe scumpul meu,
Vouă vă spun, fiice pe care
Ierusalimul meu le are!”
Selectat acum:
Cântarea cântărilor 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca