Romani 3:9-28

„Deci, ce urmează, dragii mei? Suntem, mai buni, noi, decât ei? Nicigând, căci toți am dovedit – Iudei sau Greci – că ne-am găsit, Întotdeauna, sub păcat, Precum e scris: „Nu s-a aflat Un om măcar, neprihănit. Pricepere, n-a dovedit Nimeni, și nu-i nici unul care, Doar a lui Dumnezeu cărare, S-o caute, cu stăruință, Împins de-o aprigă dorință. S-au abătut și nu sunt vrednici; S-au dovedit niște netrebnici; Nu-i nimeni – unul nu-i măcar – Să facă bine, așadar. Gâtlejurile lor le sânt Asemenea unui mormânt, Care-i deschis, neîncetat. Limbile lor s-au arătat Bune să-nșele, când vorbeau. Numai venin de-aspidă au, Pe cari, sub buze, știu să-l țină. Gura, mereu, le este plină Doar de blestem și-amărăciune. Grabnic, picioarele-și vor pune, Să verse sânge. Negreșit, Prăpădul numai – însoțit De focul pustiirilor – Este aflat, pe drumul lor. Ei nu cunosc calea, spre pace. De-asemenea, lor nu le place, Frica de Domnul Dumnezeu, Și nu o țin, sub ochi, mereu.” Legea vorbește – se-nțelege – Doar pentru cei ce sunt sub Lege, Ca orice gură, astupată, Să fie-apoi; și vinovată, Lumea – față de Dumnezeu – Să fie-aflată, tot mereu. Nimeni nu este socotit, ‘Naintea Lui, neprihănit, Prin fapta Legii, căci, prin ea, Doar să ajungă, va putea, La o cunoaștere deplină, Despre păcat și despre vină.” „Acuma, însă, peste fire, Apare o neprihănire Cari, de la Dumnezeu, sosește Și, fără legi, se dobândește. Despre aceasta, negreșit, Proroci – și Lege – ne-au vorbit. Ea e neprihănirea dată De Dumnezeu, și-i căpătată De către oamenii, de jos, Doar prin credința în Hristos. Ea-i, de la Dumnezeu, de sus, Și doar credința în Iisus, O va aduce, peste cel – Și celui care crede-n El – Fără nici o deosebire. Căci toți, precum e a lor fire, Ajuns-au de-au păcătuit Și-n felu-acesta, s-a vădit Cum că lipsiți au fost, mereu, De slava de la Dumnezeu. Acuma însă, socotiți Au fost cu toți, neprihăniți, Prin harul Său doar, care, iată Că este dat, fără de plată, Numai printr-o răscumpărare Ce vine de la El, și care – Așa după cum am mai spus – Se află în Hristos Iisus. Mai dinainte, Dumnezeu, Pe El, L-a rânduit, mereu, Să fie – pentru-ntreaga fire – O jertfă pentru ispășire, Doar prin credința arătată În al Lui sânge, căci vrea – iată – Să Își arate-n acest fel, Neprihănirea Sa, în El; Că nu a mai luat aminte La tot ce-a fost, mai înainte, Ci, cu vederea, a trecut Păcatele ce s-au făcut, În vremurile-acelea-n care, A dovedit, multă răbdare. Acum, în astă vreme – iată – Neprihănirea, Și-o arată, Astfel încât, neprihănit, Are să fie socotit Oricine – după cum am spus – Dacă va crede, în Iisus. Unde-i, acum, pricina care Laudă poate-aduce, oare? S-a dus, precum se înțelege. S-a dus; dar prin ce fel de lege? A faptelor? Nu-i cu putință! Prin legea dată de credință, Pentru că ea aduce tot Ceea ce faptele nu pot. Noi credem că, neprihănit, Acum, e omul, socotit, Doar prin credința arătată, Cari nu-i de fapta Legii dată.