Romani 14:5-11

O zi, anume e văzută – De unul – și-ntr-un fel, ținută. Dar altul – diferit de el – Ia, toate zilele, la fel. În mintea sa dar, fiecare S-aibă deplină-ncredințare. Acelui om cărui îi place, Ca între zile, de a face Deosebiri, să știți că el, Doar pentru Domnul face-astfel. Iar cu acel care, din fire, Nu face vreo deosebire A zilelor, este la fel: Nu face, pentru Domnul, el. Cine mănâncă, tot mereu, Mănâncă pentru Dumnezeu, Căci Îi aduce mulțumire. De-asemenea, vă dau de știre Precum că și acela care S-a abținut de la mâncare, Tot pentru Domnul n-a mâncat. Prin felu-n care-a procedat, Lui Dumnezeu, I-a mulțumit. Într-adevăr, e dovedit Că nimeni dintre voi – știu bine – Că nu trăiește pentru sine, Iar pentru sine, negreșit, Nimeni, nicicând, nu a murit. Căci, pentru Dumnezeu, trăim Și-asemeni, pentru El, murim. Chiar dacă-n viață suntem noi Sau chiar dacă murim apoi, Să spunem – siguri – noi putem, Cum că ai Domnului, suntem. Iată, Hristosul – negreșit – Pentru aceasta a murit Și-apoi, în urmă, a-nviat; Căci doar așa a căpătat Putere, peste-ntreaga fire, Ca să îi aibă-n stăpânire Pe toți cei vii, de pe pământ, Dar și pe cei care morți sânt. Dar pentru ce – te întreb eu – Îți judeci fratele, mereu? Sau pentru ce-l disprețuiești, Pe frate’ tău? Să te gândești Că toți avem a merge-odată, La scaunul de judecată, Al lui Hristos, precum s-a zis Și cum e, în Scriptură, scris: „Mă jur, acum, pe viața Mea, Că orice om va-ngenunchea ‘Nainte-Mi” – zice Dumnezeu – „Și toți Mă vor slăvi, mereu.”