„Vă-ndemn dar, fraților, mereu,
Pentru ca Domnul Dumnezeu
Să vă arate îndurare,
Să vă aduceți, fiecare,
Al vostru trup, drept jertfă vie,
Cari sfântă trebuie să fie,
Spre-a fi plăcută Domnului,
Căci ea, apoi, în fața Lui,
Are să vi se socotească
Slujbă a fi, duhovnicească.
Să nu vă potriviți apoi,
Chipului veacului, ci voi –
Prin înnoirea minții – fiți
În stare să deosebiți
Voia pe care Dumnezeu
Are s-o aibă, tot mereu.
Aceea trebuie făcută,
Pentru că ea Îi e plăcută,
E bună și desăvârșită –
De-aceea trebuie-mplinită.
Prin harul care mi-a fost dat,
Eu vă îndemn, neîncetat,
Ca nicicând, nimeni dintre voi,
Să nu își facă, mai apoi,
Câte-o părere despre sine,
Mai ‘naltă decât se cuvine.
Să arătați, astfel, dreptate,
Și simțăminte cumpătate,
Când este vorba despre „sine”,
Cari să se potrivească bine
Doar cu măsura de credință
Pe care orișice ființă
O are, de la Dumnezeu –
Acesta a fost sfatul meu.
Căci iată că al vostru grup,
Este asemeni unui trup.
Iar orice trup, știți voi, că are,
În el, mai multe mădulare.
Toate sunt bine rânduite
Și slujbe au, deosebite.
La fel și noi, cari mulți suntem,
Acum, un singur trup, avem
Și, în Hristos, ne regăsim,
Căci al Său trup, îl împlinim.
Deci, fiecare dintre noi
Este un mădular apoi,
În trupu-n care ne găsim,
Și unul altuia-i slujim.
De-aceea, daruri diferite,
Ne-au fost, prin har, nouă-mpărțite:
Acel care-a primit, prin har,
Al prorociei mare dar,
Să-l folosească cu știință,
După măsura-i de credință;
Acela care e chemat
Pentru o slujbă, ne-ncetat,
De acea slujbă să se țină.
Cel care e chemat să vină,
Învățătură ca să dea,
De-nvățături se va ținea.
Acela cari este în stare
Ca să aducă-mbărbătare
La alții, trebuie să știe
De-mbărbătări doar, să se ție.
Cel care vrea să dăruiască,
Inimă largă să vădească.
Acela care cârmuiește,
Râvnă s-arate, trebuiește;
Iar milostenia, vreau să fie,
Făcută doar cu bucurie.”
„Iată dar, dragostea, pe care,
Vreau, să o aibă, fiecare:
Curată, trebuie să fie,
Și fără prefăcătorie.
De rău – mereu – să vă-ngroziți;
De bine, tare, stați lipiți.
Cu dragoste frățească, voi
Să vă iubiți, cu toți, apoi.
În cinste, vreau, să învățați,
Întâietate, să vă dați.
În sârguință, dovediți
Că, fără preget, a fi, știți.
De râvnă, plini, să fiți, mereu,
În duh, slujind lui Dumnezeu.
Plini de nădejde, să sperați –
Mereu – și să vă bucurați.
Când, în necazuri, vă găsiți,
Răbdare, vreau, să dovediți.
În rugăciuni, trebuie-apoi,
Stăruitori ca să fiți voi.
Mereu, pe sfinți, să-i ajutați,
Când, în nevoie, sunt aflați.
De oaspeți, trebuie să știți,
Ca, primitori, oricând, să fiți.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
