Apocalipsa 8
8
1„Când Mielu-a rupt pecetea care
A șaptea e, la numărare,
Cerul, în liniște-a rămas,
Cam jumătate dintr-un ceas.
2Deodat’, apoi, au apărut
Cei șapte îngeri. I-am văzut
Și știu precum că ei, mereu,
În față-I stau, lui Dumnezeu.
Îndată după ce-au sosit,
Ei șapte trâmbițe-au primit.
3Alt înger mi s-a arătat
Și, spre altar, s-a îndreptat.
Cădelnița ce o avea,
A fi de aur, se vădea.
În fața lui, când a sosit,
Tămâie multă a primit,
Ca s-o aducă pe altar,
Și să-nsoțească acel dar,
Cu rugile cari, ne-ncetat,
De la cei sfinți s-au înălțat.
Toate aceste-au fost aduse
Și, pe altar, au fost depuse.
În fața jilțului cel mare,
Altarul, al său loc, și-l are –
Iar după cum am observat –
Din aur, el este lucrat.
4Fumul tămâiei ce-o avea
Îngeru-n mâini, se unduia
Blând și plăcut, urcând mereu,
Pân’ a ajuns la Dumnezeu,
Purtând ușor, pe al său nor,
Și rugăciunea sfinților.
5Apoi, pe înger, l-am văzut,
Cum, din altar, el și-a umplut,
Cădelnița, cu foc apoi.
Sfârșind, se-ntoarse înapoi,
Cu focul din altar luat,
Și, pe pământ, l-a aruncat.
Pe loc, atuncea, s-au stârnit
Tunete, glasuri, și-au ieșit
Fulgere mari. Apoi, de-ndat’,
Pământul s-a cutremurat.
6Cei șapte îngeri, cari aveau
Trâmbițe-n mâini, se pregăteau,
De a sufla, curând, din ele;
Șapte sunt trâmbițele-acele.
7Când primul înger a sunat
Din trâmbiță, s-a arătat
O grindină înfricoșată,
Cu foc și sânge-amestecată.
Aceasta-ndată a căzut
Peste pământ, și am văzut
Că o treime din pământ
Și din copacii care sânt
Pe-ntinsul său, din iarba care,
Pe ale lui câmpii, răsare,
Arse au fost, atunci, pe loc,
De către grindina de foc.
8Al doilea înger a sunat
Din trâmbiță, și-am observat
Ceva, ca și un munte mare,
De foc, că se aruncă-n mare.
A treia parte – am văzut –
Din apa ei, că s-a făcut
Ca sângele și, negreșit,
9Din astă pricină-au pierit –
Din vietățile din mare –
A treia parte, după care,
Corăbiile-n larg aflate,
De valuri, fost-au înecate.
Cele care s-au scufundat,
Tot o treime-au însemnat.
10Al treilea înger a venit
Să sufle-n trâmbiță, grăbit.
Când el din trâmbiță-a sunat,
O mare stea s-a arătat,
Arzând ca o făclie mare.
Ea a căzut peste izvoare
Și peste râuri, și-a lovit
A treia parte, negreșit.
11Steaua, „Pelin”, este chemată,
Și ea a prefăcut îndată,
Apele-n care a căzut,
Doar în pelin. Eu am văzut,
Că au pierit mulți oameni care
Băut-au apele amare.
12Din trâmbița ce o avea,
Când îngerul al patrulea
A răsunat, a fost lovit
Soarele, cari s-a înnegrit
Pe o treime-apoi, din el.
Cu luna, s-a-ntâmplat la fel;
Cu stelele, de-asemenea.
Lumina zilei nu avea,
Puterea de la început;
Cu o treime, a scăzut,
Iar noaptea și ea se arată
Că este mai întunecată.
13Atent, când iarăș’ m-am uitat,
Un vultur, eu am observat,
Pe bolta cerului zburând,
Și, cu puternic glas, strigând:
„Vai, de cei care locuiesc,
Azi, pe pământ, căci îi pândesc
Necazurile, pas cu pas.
Trei îngeri încă-au mai rămas.
Ei trebuie să se adune
Și-apoi, din trâmbițe, să sune.”
Selectat acum:
Apocalipsa 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
