Psalmii 96
96
1Un cântec nou, să Îi cântați
Lui Dumnezeu, voi care stați
Pe fața-ntregului pământ!
2Cântați-I Domnului Cel Sfânt,
Iar al Său Nume-L lăudați,
Mereu, și-L binecuvântați!
Vestiți, peste întreaga fire,
Neprețuita-I mântuire!
3Faceți să fie cunoscute
Minunile, de El, făcute,
Printre popoare! Slava Lui –
Și măreția Domnului –
S-o afle toți cei care sânt
Locuitori, pe-acest pământ!
4Vrednic de laudă-i, mereu,
Căci mare este Dumnezeu.
El este Cel mai de temut,
Dintre cei care s-au văzut
Precum că dumnezei le sânt,
Popoarelor de pe pământ.
5Toți dumnezeii cei avuți
De către neamuri, sunt făcuți
De mâini și, idoli se vădesc,
Dar Dumnezeul nost’ Ceresc
E Dumnezeu adevărat,
Căci cerurile le-a creat.
6Doar străluciri și măreție,
În fața Lui, sunt, pe vecie.
Slava și cu podoaba sânt
Aflate-n locul Său cel sfânt.
7Familiile de popoare,
Cinste și slavă fiecare
Să Îi aducă Domnului!
8Slavă să-I dați, Numelui Lui!
Aduceți daruri de mâncare,
În ale Lui curți, fiecare!
9În haine sfinte vă-mbrăcați,
Când Domnului vă închinați!
Voi, oameni ai pământului,
Să tremurați în fața Lui!
10Spuneți la neamuri, ne-ncetat,
Că „Domnul este Împărat!”
Iată că El împărățește,
Iar faptu-acesta dovedește
Că lumea-i tare-ntemeiată
Și nu poate fi clătinată!
Popoarele sunt judecate
De către Domnul, cu dreptate.
11În ceruri, fie bucurie,
Iar pe pământ, doar veselie!
Mugească marea, cât de tare,
Cu tot ceea ce, în ea, are!
12Câmpia și de-asemenea
Tot ceea ce este pe ea,
Să chiuie de bucurie!
Să strige, plini de veselie,
Copacii, în păduri aflați!
13În fața Domnului, strigați,
Pentru că vine Cel Prea Sfânt,
Să judece acest pământ!
După credincioșia Lui,
Popoarele pământului,
Atuncea fi-vor judecate,
Căci Domnul face-va dreptate.
Selectat acum:
Psalmii 96: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca