Psalmii 94
94
1O, Domn al răzbunărilor,
2Tu – care ești judecător
Peste acest pământ – grăbește
Și o răsplată dăruiește,
La toți cei mândri, potrivit
Cu ceea ce au săvârșit!
3Până când au să izbutească
Numai cei răi să biruiască?
4Ei țin mărețe cuvântări,
Trufași sunt pe-ale lor cărări,
Căci toți cei care făptuiesc
Doar lucruri rele, se fălesc.
5Privește Doamne-al Tău popor:
Zdrobit este de răul lor,
Pentru că-ntreaga-Ți moștenire
Robită e de asuprire.
6Cei răi se dovedesc haini.
Pe văduve, orfani, străini
Ei Îi ucid, zicând mereu
7Că „Al lui Iacov Dumnezeu
Nu vede și nu ia aminte!”.
8Dar învățați odată minte,
Nebunilor! Când o să știți
Și voi să vă înțelepțiți?
9Acela care a sădit
Urechea, nu a auzit?
Cel care, ochiul, l-a făcut,
Se poate să nu fi văzut?
10Cel care e judecător
Al tuturor neamurilor
Și cari știință dăruiește,
Gândiți voi că nu pedepsește?
11Deșertăciunea gândului
Aflat în mintea omului
E cunoscută, tot mereu,
De către Domnul Dumnezeu.
12Ferice e de omul care,
Parte – de-a Ta pedeapsă – are
Și de cel care – ne-ncetat –
Doamne, de Tine-i învățat
În Legea Ta și-l întărești
13Astfel, ca să îl liniștești
În zilele necazului
Ce se abat asupra lui,
Până când groapa destinată,
Pentru cel rău, va fi săpată!
14Căci Dumnezeu e-ndurător
Și nu-Și lasă al Său popor,
Pentru că Lui nu-I stă în fire
Să-Și lase a Sa moștenire.
15Cândva, va fi o judecată,
Iar cei cu inima curată,
Drept bună, au să o găsească.
16Dar cine-o să mă sprijinească
Și împotriva răilor,
O să îmi deie ajutor?
17Eu știu că dacă Dumnezeu
Nu ar fi ajutorul meu,
De mult sufletu-mi – negreșit –
Printre cei morți s-ar fi găsit!
18Când zic – cuprins de un fior –
„Se clatină al meu picior!”,
Tu Doamne-n bunătatea-Ți mare,
Mă sprijinești fără-ncetare.
19Când gânduri negre năvălesc
Asupra mea și mă muncesc,
Tu, Doamne, Mă înviorezi
În suflet, căci le-ndepărtezi
Cu mângâierea ce mi-o dai.
20Cei răi, crezi că vor vrea să stai
Pe al lor scaun de domnie,
Când ei – așa precum se știe –
La adăpostul legii fac
Nelegiuiri, pe al lor plac?
21Cei răi, cu toții, se adună
Să uneltească împreună
În contra celor ce-s vădiți
Precum că sunt neprihăniți.
Ei osândesc, neîncetat,
Doar sângele nevinovat.
22Dar Domnul este turnul meu
Unde scăpare găsesc eu,
Căci stâncă, El S-a dovedit
Pe care m-am adăpostit.
23Cei răi ajunge-vor să cadă,
Nelegiuirii lor, drept pradă,
Căci Domnu-i va zdrobi, ușor,
Chiar prin nelegiuirea lor.
Cei răi, zdrobiți, vor fi mereu,
De-al nostru Domn și Dumnezeu.
Selectat acum:
Psalmii 94: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca