YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 79

79
Psalmul acesta, negreșit,
E de Asaf alcătuit
1O, Doamne, iată au venit
Mari neamuri și au năvălit
În partea Ta de moștenire.
S-au adunat de peste fire,
Și-au pângărit locașul sfânt.
Ierusalimul, la pământ,
L-au culcat ele. L-au făcut
Morman de pietre. Am văzut
2Cum morții noștri-au fost luați
Și pradă păsărilor dați,
Iar carnea credincioșilor
Au dat-o pradă, fiarelor.
3Sângele lor a fost vărsat
Asemeni apei, presărat
Jur împrejurul zidului,
Cel al Ierusalimului.
4Iată că în a noastră țară,
Acum ajuns-am de ocară
Și de batjocura celor
Cari înconjoară-al Tău popor.
5Cât timp ține mânia Ta,
Doamne, și când va înceta
Să ardă ea, precum un foc?
6Pe neamurile din ăst loc,
Să Îți verși Tu, mâniile
Și peste-mpărățiile
Care nu au de Tine teamă
Și al Tău Nume nu Îl cheamă.
7Iacov de ele-i îngrozit
Și-al său locaș e pustiit.
8Doamne, să nu-Ți mai amintești
Păcatele ce-s strămoșești,
Ci adă, pe a noastră cale,
Lumina îndurării Tale!
Iată, suntem nenorociți!
9Ajută-ne ca izbăviți
Să fim, iar multele păcate,
Fă Doamne, de a fi iertate,
Pentru neprețuitu-Ți nume,
Căci ne ești mântuire-n lume!
10De ce să-ntrebe neamul care,
Al Tău popor, în jur, îl are,
„Unde e Dumnezeul lor,
Care le e izbăvitor?”
Să știe toți că, ne-ncetat,
Tu răzbuni sângele vărsat,
Al celor care robi Îți sânt!
11S-ajungă pân’ la Cel Prea Sfânt
Geamătul celor dintre noi
Care-au ajuns prinși de război!
Doamne, prin brațul Tău de fier,
Scapă-i pe-aceia care pier!
12Vecinilor ce-i avem noi,
Doamne, întoarce-le-napoi,
De șapte ori, batjocura,
Căci pentru Tine ea era!
13Atuncea, noi – al Tău popor –
Noi – turmă a pășunilor
Cari ale Tale sunt – mereu,
Vom lăuda pe Dumnezeu,
Iar laudele Tale-apoi,
Din neam în neam, le-om vesti noi.

Selectat acum:

Psalmii 79: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te