Psalmii 78:10-22

Pentru că ei nu s-au ținut De legământul cel făcut De Dumnezeu și n-au voit A ține Legea ce-au primit. Au dat uitării lucrul Lui; De-asemeni, ale Domnului Minuni – ce li s-au arătat – În mare grabă le-au uitat. Domnul – minuni – a săvârșit, Ai lor părinți când au trăit, Când în Egipt ei se găseau Și-n câmpul lui Țoan ședeau. Marea a despicat-o El, Un drum făcându-le astfel, Iar apele s-au adunat Și ca un zid în jur le-au stat. Ziua, El i-a condus din nor Și-apoi, un foc strălucitor, În timpul nopții, s-a făcut. Întreg poporul a văzut Cum, în pustiu, a despicat Ștânca și apă El le-a dat. Izvoare, la porunca Lui, Țâșneau din stânca muntelui, Iar ale lor ape păreau Că niște râuri mari erau. Dar ei tot nu L-au ascultat Pe Domnul și n-au încetat Păcate să mai săvârșească Și să nu se mai răzvrătească Față de Domnul, în pustie. L-au ispitit – precum se știe – În a lor inimă, mereu, Căci I-au cerut lui Dumnezeu, Mâncare, după pofta lor. Apoi, acel întreg popor Vorbit-a împotriva Lui, Zicând: „Dar mâna Domnului Poate, în stare ca să fie, Masa a pune, în pustie? Noi știm că stânca a lovit Și din ea, apă a țâșnit, Însă acuma, va putea, Pâine, aicea, să ne dea, Sau se va dovedi în stare, Carne, ca să ne dea El, oare?” Dar Dumnezeu a auzit, Cuvintele ce le-au rostit Și, foc aprins, S-a arătat Față de Iacov. De îndat’, Mânia Și-a stârnit-o El, Față de-ntregul Israel, Pentru că ei nu au știut, Pe Dumnezeu, să-L fi crezut Și pentru că se îndoiau De ajutorul ce-l aveau Din partea Lui, necontenit.