Fă Doamne, Dumnezeul meu,
Ca judecata Ta, mereu,
Să fie-a împăratului!
Să-i dăruiești fiului lui,
Dreptatea Ta, neîncetat!
Doar astfel fi-va judecat
Al Tău popor, după dreptate,
Iar pricinile-nfățișate
De cei nenorociți din fire,
Privite-s cu nepărtinire.
Munții și dealurile-apoi
Pace-au s-aducă peste noi,
Urmare a dreptății Tale,
Care se află pe-a Ta cale.
Dreptate faci celor pe care,
Nenorociți, poporu-i are,
Iar fiilor săracului
Le dai scăparea Domnului,
Căci îl zdrobești pe-asupritor.
Tocmai de-aceea, ei se vor
Teme necontenit de Tine,
Atât cât soarele va ține
Și-atât cât luna va lăsa
Lumea să vadă fața sa,
Din neam în neam, în veșnicie.
Ca și o ploaie o să fie,
Care – din ceruri – a venit
Căzând pe un pământ cosit;
Ca și o ploaie repezită
Peste câmpia însorită.
Atunci are să înflorească
Acel ce o să se vădească
A fi un om neprihănit.
Pace va fi necontenit
Și din belșug, cât o să țină
Luna și blânda ei lumină.
El are ca să stăpânească,
Atuncea, și o să domnească
De la o mare începând,
La altă mare ajungând
Și de la malul Râului,
La capătul pământului.
Locuitorii din pustie,
În a lui față, au să vie
Și vor îngenunchea de-ndată.
Apoi, vrăjmași-i se arată
Și au să i se-nchine până
Jos la pământ, lingând țărână.
Cei care fi-vor împărați
În Tarsis – sau cei așezați
Peste ostroave să domnească –
Biruri și dări au să plătească.
Cei care-n Seba-mpărățesc –
Sau cei care-n Saba domnesc –
Cu multe daruri au să vină.
Toți împărații se închină
În fața lui, necontenit.
De neamuri, el va fi slujit
Căci pe sărac îl izbăvește,
Iar cel nenorocit găsește,
La el, sprijin și ajutor.
Milos e și îndurător,
Față de cel ce e lipsit
Și-asemeni de nenorocit.
Sprijin va da săracilor
Și o să scape viața lor.
De silă și de apăsare,
Îl va scăpa pe fiecare,
Iar sângele săracului
Scump se arată-n fața lui.