Doamne, arată-mi îndurare,
În bunătatea ta cea mare!
Milă, Te rog Doamne-a avea,
Să ștergi fărădelegea mea!
Mă spală, cu desăvârșire,
De orișice nelegiuire
Și curățește-mă, mereu,
De tot păcatul meu cel greu!
Fărădelegea, mi-o știi bine
Și-al meu păcat, mereu, se ține
În față-mi. Am păcătuit
Doar împotrivă-Ți, negreșit,
Și am făcut ce este rău.
Știu însă că, din cerul Tău,
Ai să rostești o judecată
Și-aceasta dreaptă se arată.
Prea bine știu că m-am născut
În făr’de legi și sunt făcut,
De a mea mamă, în păcat.
Dar Tu, mereu, ai cercetat
În inimi, pentru că dorești
Ca adevărul să-l găsești
În ele. Fă ca să pătrundă
A-nțelepciunii blândă undă –
Acum – și înlăuntrul meu,
Iar cu isop, Doamne, mereu,
Mă curăță neîncetat,
Mai alb să fiu și mai curat
Decât zăpada se arată.
Mai fă-mă ca să știu o dată,
Ce este-aceea bucurie
Sau ce înseamnă veselie,
Ca astfel oasele-mi zdrobite
Să fie iar, înveselite.
Nu mai privi spre ale mele
Păcate, ci uită de ele!
Șterge nelegiuirea mea!
Apoi, în mine, eu aș vrea
Ca Tu Doamne s-așezi, odată,
O nouă inimă, curată.
Un duh statornic, de la Tine,
Care e nou, să pui în mine.
Să nu mă lepezi, te rog eu,
Doamne, din fața Ta. Mereu,
Să lași în mine Duhul Sfânt,
Trimis de Tine, pe pământ.
Dă-mi binecuvântarea care
Doar mântuirea Ta o are
Și sprijinește-a mea ființă
Cu duhul de bunăvoință!
Pe toți, am să-i învăț apoi,
Căile Tale și-napoi,
Toți păcătoșii au să vină
Ca lângă Tine să se țină.