Scăparea unui împărat Nu e-n mulțimea oștilor; Scăpările vitejilor, De-a lor putere nu-s legate; De-asemenea, calul nu poate Ca să aducă chezășie Că biruință o să fie, Iar vlaga lui nu va putea Ca izbăvirea să o dea. Iată că ochiul Domnului Privește-asupra omului Care, de El, știe-a se teme, Și peste cei ce-n orice vreme În bunătatea Lui arată Că-și au nădejdea-ncredințată, Pentru a fi astfel scăpați De moarte și spre-a fi lăsați Cu viață-atunci când peste ei Se-abate valul foametei. Sufletul nostru, cât trăiește, În Domnul doar, nădăjduiește. Domnul ne este Ajutor Și Scut ne e, ocrotitor. Inima noastră-n Dumnezeu Găsește bucurii, mereu, Căci ale noastre-ncrederi sânt Puse în al Său Nume Sfânt. Doamne, pogoară peste noi, A Ta-ndurare mai apoi, Așa precum nădăjduim Ca de la Tine s-o primim!
Citește Psalmii 33
Partajează
Compară toate versiunile: Psalmii 33:16-22
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri