YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 146

146
1Să-L lăudați pe Dumnezeu!
Laudă suflete al meu,
Pe Domnul nostru! Iată, vreau,
2Laude – Domnului – să-I dau,
Cât voi trăi. Nu căutați,
3Nădejdea să vă așezați
În oamenii aceia cari
Se dovedesc a fi mai mari.
În fiii oamenilor, voi
Să nu nădăjduiți apoi,
Căci la ei nu e ajutor.
4Stinsă va fi suflarea lor:
Au să se-ntoarcă în pământ
Și-ale lor planuri nu mai sânt,
Căci au să piară, negreșit,
În clipa-n care au murit.
5Ferice de acela care
Va căuta ajutorare
La al lui Iacov Dumnezeu
Și-n El se-ncrede tot mereu!
6La început, Dumnezeu Sfântul
A făcut cerul și pământul.
A mai făcut – de-asemenea –
Marea cu tot ce este-n ea.
A Domnului credincioșie
Are să țină pe vecie.
7Cei asupriți primesc – mereu –
Dreptate, de la Dumnezeu.
Belșug de pâine, El a dat
Și pe flămânzi i-a săturat.
Domnul îi izbăvește-apoi,
Pe cei cari sunt prinși de război.
8La orbi – vedere – El le-a dat,
Iar pe cei strâmbi i-a îndreptat.
Oamenii cei neprihăniți,
De către Domnul, sunt iubiți.
9Pe cei străini îi ocrotește,
Pe cei orfani îi sprijinește
Și-asemenea, văduvelor
Le dăruiește ajutor.
Dar îi răstoarnă, ne-ncetat,
Pe cei cari răi s-au arătat.
10Sioane, al tău Dumnezeu
Împărățește, tot mereu!
De-aceea, voi să căutați,
Pe Domnul, să Îl lăudați!

Selectat acum:

Psalmii 146: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te