Psalmii 145:1-7

O Doamne, Împăratul meu, Eu Te voi înălța mereu, Iar al Tău Nume, ne-ncetat, Trebuie binecuvântat. La al Tău Nume-am să veghez, Zilnic, să-L binecuvântez. Mare e Domnul Dumnezeu, Vrednic de laudă, mereu. Mărimea Lui ni se arată A fi – mereu – nemăsurată. Atât de mare a ajuns, Încât este de nepătruns. Oricare neam, pe a lui cale, Laudă dea lucrării Tale, Vestind isprăvile pe cari Tu le-ai făcut, căci ele-s mari! Voi povesti, pe a mea cale, De slava măreției Tale Și ne-ncetat cânta-voi eu, Minunile lui Dumnezeu. Oamenii vor vorbi, odată, De-a Ta putere-nfricoșată, Iar de mărimea Ta – mereu – În lume am să vorbesc eu. De-aceea, trâmbițe voi pune – Necontenit – ca să răsune, Spre-a aminti la fiecare, De bunătatea Ta cea mare! Cu ele, fi-va lăudată Dreptatea Ta, cea minunată!