Psalmii 127
127
Psalmul acesta-ncântător,
E o cântare-a treptelor.
De Solomon e-alcătuit
Psalmul acesta, negreșit
1Atunci când Domnul n-a zidit
O casă, ‘geaba s-au trudit
Aceia ce o construiesc.
Cei cari, cetatea, o păzesc,
‘Geaba veghează tot mereu,
De n-o păzește Dumnezeu.
2Degeaba-n zori, voi vă sculați
Și-apoi, târziu, voi vă culcați,
Pentru o pâine care cere –
Din parte-vă – numai durere,
Căci preaiubiții Domnului,
Pâine, ca-n somn, din partea Lui
Au să primească, ne-ncetat.
3Fiii, mereu, s-au arătat
O moștenire minunată
Care de Domnul este dată.
Astfel, rodul pântecului
Răsplată e, din partea Lui
4Precum săgețile pe care
Războinicul, în mâini, le are,
Așa sunt fiii omului
Făcuți în tinerețea lui.
5Ferice de oameni-acei
Cari și-au umplut tolba, cu ei!
La poartă, când vrăjmașul vine,
N-au să rămână de rușine.
Selectat acum:
Psalmii 127: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca