Psalmii 12
12
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
De David este-alcătuit.
Se cântă doar pe harfa care
Un număr de opt coarde are
1Doamne, vino în ajutor,
Căci oamenii evlavioși
Se duc acum și – iată – mor
Cei ce se-arată credincioși.
2Minciuni doar, oamenii rostesc,
Și buze au, amăgitoare.
În inimă, ei găzduiesc
Cuvintele lingușitoare.
3Dar Dumnezeu să nimicească
Buzele care lingușesc,
Și limbile să le zdrobească,
Dacă trufie dovedesc.
4Să-i nimicească Dumnezeu,
În veci, pe toți aceia cari
Cutează-a spune: „Noi, mereu –
Cu limba noastră – suntem tari!
Buzele noastre sunt cu noi.
Ce teamă am putea avea?
Cine să vină peste noi,
Și drept stăpân, apoi, să stea?”
5„Iată, pe cei nenorociți,
Văzutu-i-am din cerul Meu,
Cât au ajuns de asupriți,
Și cum săracii gem mereu.
De-aceea Mă ridic, îndată” –
Domnul a zis – „iar Eu voiesc,
Pe toți obijduiții – iată –
Acuma să îi mântuiesc!”
6Curat e-al Domnului cuvânt,
Precum argintul lămurit
Doar în cuptoare de pământ,
Și-n șapte rânduri curățit.
7Tu, Doamne doar, ai să păzești
Neamul acesta, pe vecie.
Spre el, mereu, ai să privești,
Ca ocrotit, astfel, să fie.
8Cei răi, prezenți, oriunde sânt,
Atâta timp cât se găsește
Ticăloșia pe pământ
Și între oameni stăpânește.
Selectat acum:
Psalmii 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca