Ferice dar, oamenilor
Neprihăniți în calea lor,
Oameni ce țin Legea pe care
Al nostru Dumnezeu o are!
Ferice, celor ce păzesc
Poruncile și le-mplinesc,
Cătând – din inimă – mereu,
Pe-al nostru Domn și Dumnezeu!
Ferice de cei care cată
Ca să nu facă niciodată
Nelegiuiri, umblând mereu
Pe căile lui Dumnezeu!
Tu, Doamne, ai găsit cu cale,
Ca să ne dai legile Tale,
Pe care, cu sfințenie, noi
Să le păzim mereu apoi.
O, de-ar ținti a mea cărare,
Spre a-mplini Legea pe care
Ne-ai dăruit-o! Astfel, eu
N-am să mă rușinez mereu,
Atuncea când voi fi privit
La ceea ce ai poruncit!
Când legile dreptății Tale
Am să le-nvăț, pe a mea cale,
Îmi va fi inima gătită,
Curată și neprihănită,
Ca laude să-Ți aduc eu.
Doamne, vreau să păzesc mereu,
Orânduirile pe care
Le-ai dat Tu, pentru fiecare.
Ajută-mă Doamne, să pot;
Și nu mă părăsi de tot!
Ajută-mă dar, Domnul meu!
Cum își va ține, tot mereu,
Un tânăr, al său drum, curat?
Ținându-se neîncetat,
Numai după al Tău Cuvânt.
Din inimă, o Doamne Sfânt,
Te caut eu, neîncetat.
Nu mă lăsa să mă abat
De la poruncile-arătate,
Cari pentru noi au fost lăsate.
Al Tău Cuvânt Îl voi avea
Pus bine, în inima mea,
Să nu ajung ca să greșesc
Și-n contră-Ți să păcătuiesc!
Să fii dar, binecuvântat,
Numai Tu Doamne, ne-ncetat!
Învață-mă, pe a mea cale,
Legea orânduirii Tale!
Am să vestesc, neîncetat,
Ce hotărâri, Tu ai luat.
Urmez a Ta învățătură
Și-s bucuros, peste măsură,
De parcă eu aș fi cel care,
Toate comorile le are
În stăpânire. Mă gândesc
Neîncetat și chibzuiesc
La ceea ce ai poruncit,
Iar ai mei ochi i-am pironit
Pe calea Ta. Mă desfătez
Cu-al Tău Cuvânt și Îl urmez,
Păzind orânduirea dată,
Care de Tine-a fost lăsată.
Fă-mi bine Doamne, să trăiesc
Și-al Tău cuvânt să Îl păzesc!
Deschide-mi ochii să văd bine
Legea venită de la Tine
Și lucrurile minunate
Care prin Lege ne-au fost date!
Iată că un străin eu sânt
Rătăcitor pe-acest pământ.
Să nu ascunzi din a mea cale,
Legea orânduirii Tale!
După a Ta Lege, mereu,
Topit este sufletul meu.
Tu mustri pe cei îngâmfați;
Îi mustri pe cei blestemați
Care mereu s-au rătăcit
De la ceea ce-ai poruncit.
Doamne, Te rog, ridică iară
Disprețul și a mea ocară,
Căci eu, de-nvățătura Ta,
Necontenit voi asculta!
Pot voievozii să tot stea,
Ca să vorbească-n contra mea,
Pentru că eu, neîncetat,
Cuget la ce m-ai învățat.
Învățăturile pe care
Tu mi le-ai dat sunt desfătare –
Întotdeauna – pentru mine
Și-ai mei sfătuitori de bine.
Sufletul meu se-apleacă până
Lipit ajunge de țărână.
Mă-nviorează, de îndată,
După făgăduința dată!
Eu Îți vorbesc despre-a mea cale,
Iar Tu mă-nveți legile Tale!
Doamne, mi-ai dăruit porunci:
Fă-mă să le pricep și-atunci,
Voi cugeta fără-ncetare
La minunata Ta lucrare.
Sufletu-mi plânge întristat,
De suferință apăsat.
După al Tău Cuvânt, cer eu
Să mă ridici, o Domnul meu!
Doamne, de necredincioșie
Mă-ndepărtează! Fă să vie,
Asupra mea, a Ta-ndurare,
Ca să urmez Legea pe care
Tu ai lăsat-o! Iată, eu
Doresc să îmi aleg, mereu,
A adevărului Tău cale!
Voi căuta, legile Tale,
Sub ai mei ochi de a le ține.
Să nu mă lași dar, de rușine,
Căci de-a Ta-nvățătură eu
Caut ca să mă țin mereu!
Iată, alerg pe a Ta cale
Păzind porunca Legii Tale,
Pentru că Tu doar, Doamne, poți,
La loc larg, inima să-mi scoți.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
