YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 103

103
Psalmul acesta, negreșit,
De David e alcătuit
1Suflet al meu, mereu veghează:
Pe Domnu-L binecuvintează,
Iar toate care-n mine sânt,
Numele Domnului Cel Sfânt,
Să-L binecuvinteze-ndată!
2Suflet al meu, tu – niciodată –
Să nu uiți a Lui bunătate
Și binefacerile toate,
Ce ți le face Dumnezeu!
Să-L binecuvintezi, mereu,
3Căci El îți iartă, negreșit,
Relele ce le-ai săvârșit
Și-Ți vindecă bolile toate.
4Din groapă, viața, El ți-o scoate
Și-n bunătatea Lui cea mare,
Te-ncununează cu-ndurare.
5Cu bunătăți din al Lui sân,
Te satură, când ești bătrân.
Te face să întinerești,
Încât ca vulturul, iar, ești.
6Dreptate, Domnu-a dăruit
Celui ce este asuprit.
7Lui Moise, El i-a arătat
Căile Sale ne-ncetat,
Iar fiilor lui Israel,
Lucrarea ce-a făcut-o El.
8E milostiv și-ndurător
Și îndelung e răbdător.
În bunătate, e bogat
9Și nu Se ceartă ne-ncetat,
Căci a lui Dumnezeu mânie
Nu poate ține pe vecie.
10El nu ne răsplătește-apoi,
Precum păcătuit-am noi.
Nu după răul săvârșit,
Al nostru Domn ne-a răsplătit.
11Pe cât – față de-acest pământ –
Înalte cerurile sânt,
Tot pe atât este de mare
Și bunătatea cea pe care
O are Domnul pentru cel
Cari teamă va avea de El.
12Cât de departe este pus
Și răsăritul de apus,
Atât de mult sunt depărtate
Și făr’delegile aflate
În mijlocul poporului.
13Așa precum de fiii lui,
Tatăl se-ndură tot mereu,
La fel se-ndură Dumnezeu,
Necontenit, de omu-acel
Cari teamă va avea de El.
14El știe din ce suntem noi
Și ia aminte mai apoi,
Că nu suntem decât o mână,
Însuflețită, de țărână.
15Zilele vieții omului
Sunt precum iarba câmpului:
Omul, ca floarea, înflorește,
16Însă când vântul îl lovește,
Dispare în necunoscut,
Iar locu-n care a crescut –
În care mai ‘nainte-a stat –
Nu se mai știe niciodat’.
17Dar bunătatea Domnului
Ține în veacul veacului,
Pentru cel care a vădit
Teamă de El și, negreșit,
Pentru urmașii cei pe care,
În lume, acel om îi are.
18Această bunătate – iată –
De-asemenea e arătată
Față de cei care păzesc
Al Său cuvânt și împlinesc
Poruncile lui Dumnezeu
Și legământul Lui, mereu.
19Domnul, în cer, Și-a așezat
Scaunul Său de Împărat.
A Lui domnie se întinde
Și-ntreaga fire o cuprinde.
20Voi, îngeri ai lui Dumnezeu,
Să-L binecuvântați mereu,
Căci împliniți porunca Lui
Și-auziți glasul Domnului!
Să-L binecuvântați, cum cere
Faptul că sunteți în putere!
21Pe Domnu-L binecuvântați
Voi cari în oastea Lui v-aflați,
Și voi, toți robii Domnului,
Cari știți să faceți voia Lui!
22Lucrări ale lui Dumnezeu,
Să-L binecuvântați mereu,
În toate locurile-n care
E stăpânirea Lui cea mare!
Suflet al meu, pe Dumnezeu,
Să-L binecuvintezi mereu!

Selectat acum:

Psalmii 103: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te