Psalmii 10
10
1Doamne, de ce Te-ai depărtat?
De ce Te-ascunzi neîncetat,
Atunci când valuri de necaz
Întunecă al meu obraz?
2Cel ce e rău, necontenit,
Pe cel ce e nenorocit,
Plin de mândrie-l urmărește.
Neîncetat, curse urzește,
În cari drept jertfă au să cadă
Mereu, nenorociții, pradă.
3Cel rău, cu pofta lui cea mare,
Se va făli fără-ncetare.
Cel răpitor batjocorește
Pe Domnul și-L nesocotește.
4Cel rău – trufaș – zice mereu:
„Nu pedepsește Dumnezeu!
Căci Domnul nici măcar nu este,
Ci totul este o poveste!”
Astfel de gânduri, cel rău are.
5Trebile lui, fără-ncetare,
Bine îi merg în orice vreme,
Și de nimeni el nu se teme.
Înalte-s ale Tale toate
Mari judecăți, iar el nu poate
Ca să le vadă și n-au preț.
De-aceea, suflă cu dispreț
El, împotriva orișicui.
6Mereu, zice-n inima lui:
„În veci, eu sunt de neclintit
Și de necazuri sunt scutit!”
7Gura-i e plină-n orice vreme
De vicleșuguri, de blesteme,
Precum și de-nșelătorie.
Mereu, sub limbă, o să ție
Fărădelegi și răutate.
8La pândă șade – lângă sate –
Și caută, neîncetat,
Să-l piardă pe nevinovat,
În locuri dosnice pitit.
Ai săi ochi, pe nenorocit,
Întotdeauna îl pândesc
Și pas cu pas îl urmăresc.
9Ca și un leu în vizuină,
Pândește, așteptând să vină
Omul care-i nenorocit
Și-n lațul ce l-a pregătit,
Are să-l prindă, de îndat’.
10Se-ndoaie – ba s-a și plecat –
Și caută, fără-ncetare,
Pe cei săraci să-i prindă-n gheare!
11Își zice-n inimă, mereu:
„Toate le uită Dumnezeu!
Și-ascunde Fața și, astfel,
Nimic – în veci – nu vede El!”
12Scoală-Te Doamne, nu mai sta,
Ci Îți ridică mâna Ta!
Nu îi uita pe cei ce sânt
Nenorociți, pe-acest pământ!
13De ce, cel rău – pe Dumnezeu –
Să Îl hulească tot mereu?
De ce-i îngădui răului,
Să creadă în inima lui
Că Tu, Doamne, nu pedepsești?
14Dar Tu vezi tot, căci Tu privești
Necazurile, suferința,
Și doar Tu, Doamne, ai putința
Să iei în mâini pricina lor.
Tu ești nădejdea tuturor.
În Tine, cel ce s-a vădit
Precum că e nenorocit,
Și-a pus toată nădejdea lui.
De-asemenea, orfanului,
Mereu îi dai sprijinul Tău.
15Zdrobește brațul celui rău,
Iar făr’delegea săvârșită,
Nu o lăsa nepedepsită!
Să piară dar, din ochii Tăi,
Sămânța oamenilor răi!
16Domnul este înscăunat
În veci de veci ca Împărat.
Popoarele pământului –
Care se află-n țara Lui –
De către El, sunt nimicite.
17Tu, rugăciunile rostite
De cei aflați în suferință,
Le-asculți mereu, cu-ngăduință.
Din cerul Tău, spre ei, privești
Și-n inimă îi întărești.
Îți pleci urechea către ei,
18Și faci dreptate la acei
Cari sunt orfani, sau asupriți,
Să nu mai fie îngroziți
Sărmanii oameni care sânt
Numai o mână de pământ.
Selectat acum:
Psalmii 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca