Nu strigă, oare, la tot pasul Înțelepciunea? Oare glasul, Priceperea nu și-a-nălțat? Ea, pe-nălțimi, s-a așezat, Pe drum, afară, la răscruci Și orice cale-o să apuci, Strigătul ei se-aude-n toate Părțile țării: în cetate, La porți, când este cald sau frig: „Hei, oameni! Către voi, eu strig! Spre voi se-ndreaptă glasul meu – Ai oamenilor fii – mereu! Învățați minte, proștilor! Vă deșteptați, nebunilor! Veniți cu toți de m-ascultați Și lucruri mari o să aflați! Buzele-mi gata-s să vă-nvețe Ce este drept, să dea povețe, Căci gura-mi adevăr rostește Și-adânc, minciuna, o urăște. Doar adevăr, în ale mele Cuvinte, afli. N-au în ele Nimic nedrept, strâmb sau sucit. Toate sunt spuse lămurit, Pentru cel care-i priceput; Iar pentru cine a știut, Știința mea să-și însușească, Sunt drepte și-au să-i folosească.
Citește Proverbe 8
Partajează
Compară toate versiunile: Proverbe 8:1-9
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri