Aminte ia, la tot ce-ți spun:
O candelă e sfatul bun,
Lumină e învățătura.
Îndemn, mustrare, sunt măsura
Și calea vieții. Ocrotit
Vei fi de ele și ferit
De vraja femeii stricate
Și de străina care poate
Cu limba-i să te-ademenească.
Inima ta să n-o poftească,
Cumva, pentru-a ei frumusețe.
Cu-a pleoapelor bătăi răzlețe,
Să nu te prindă-n mreaja ei.
Căci pentru astfel de femei,
Omul ajunge de rămâne
Doar cu un biet călcâi de pâne.
Chiar și femeia măritată
Își are cursa așezată,
Un suflet scump, să poată prinde.
Dar cine, fără a-și aprinde
Haina cu care e-mbrăcat,
În sânul său foc a luat?
Sau oare, calcă cineva
Peste cărbuni aprinși, cumva,
Făr’ a se arde la picioare?
La fel e și cu acel care
Merge, împins de pofta lui,
Către soața aproapelui.
Cel ce pornirea nu-și învinge
Și de femeie se atinge,
Nu va scăpa nepedepsit.
Hoțul nu este urgisit
Când fură, foamea să-și aline.
Altfel de-i prins, știe prea bine
Că trebuie să dea-nșeptit
Tot ceea ce a jefuit.
Acela care preacurvește
Cu o femeie, dovedește
Cum că de minte e lipsit,
Știind că fi-va pedepsit
Cu moartea, pentru-al său păcat.
În răni va fi înfășurat,
Rușinea-n fața lui va merge,
Ocara nu i se va șterge:
Căci gelozia, pe bărbat,
Are să-l facă ne-ndurat
În ziua răzbunării. El
Nu va primi, în nici un fel,
Vreun dar pentru răscumpărare.
N-o să-i stârnească, îndurare,
Nimic. Totul va fi-n zadar,
Oricât de mare-i acel dar.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
