Pe al tău fiu, să-l pedepsești
Căci poți să mai nădăjduiești;
Dar prins de-ai furiei fiori,
Să nu dorești să îl omori.
Omul pe care l-a-nvrăjbit
Mânia, fi-va pedepsit,
Că dacă-l scoți din ea, o dată,
Va trebui încă o dată
Același lucru să îl faci.
Sfatul ascultă-l și să taci,
Ca-nvățătură să primești
Și-astfel să te înțelepțești.
În gând, mult, omul plănuiește,
Însă-mplinire dobândește
Doar ceea ce Domnu-a găsit,
Precum că este potrivit.
Așa precum am observat,
Farmecul omului e dat
De bunătatea ce o are.
Omul sărac, un preț mai mare,
Va dobândi – neîndoios –
Decât cel care-i mincinos.
Frica de Dumnezeu păzește,
Dă viață; cine o găsește,
Petrece noaptea, săturat,
Fără să fie cercetat,
În somn, de vreo nenorocire.
Cel care leneș e, din fire,
Își vâră mâna-n farfurie,
Însă la gură, nu se știe
De-o va mai duce, că-i trudit
De cât efort a irosit.
În batjocoritor, lovește,
Căci prostul se înțelepțește.
Mustră pe omul priceput
Pentru greșeala ce-a făcut,
Și-astfel știință dobândește.
Acela care-l jefuiește
Pe tatăl său și va ajunge,
Pe mama sa, să o alunge,
E-un fiu care, pentru oricine,
Ocară-aduce și rușine.
Copile, ia învățătură
Și însușește-o cu măsură,
Dar dacă ea te-ndepărtează
De-nțelepciune, încetează
Să mai asculți de al ei sfat.
Un martor care e stricat,
De adevăr își bate joc
Și de dreptate-n orice loc;
Iar gura celor răi înghite,
Cuvintele nelegiuite.
Pedepsele se pregătesc
Pentru cei cari batjocoresc;
Iar ploaia loviturilor,
Spinărilor nebunilor.
Bible App
Bible App for Kids
