Proverbe 12
12
1Dacă mustrarea o iubești,
Atunci știința o-ndrăgești;
Cel cari mustrarea n-o primește,
Că este prost se dovedește.
2Pentru cel care-i om de bine,
Bunăvoința Domnu-Și ține;
Dar Dumnezeu îl osândește
Pe cel cari rău se dovedește.
3Omul nu va fi întărit
Prin rău; dar cel neprihănit,
Nicicând, nu se va clătina.
4Femeia este cununa
Bărbatului, dacă-i cinstită;
Dar cea care e dovedită
Făcând rușine omului,
E putregai, în osul lui.
5Neprihănitul drept gândește;
Însă cel rău, când sfătuiește,
Ascunde doar înșelăciune.
6Cuvintele pe cari le spune
Omul cel rău, sunt curse doar,
Ca sângele să-l verse; iar
Neprihăniții, când vorbesc,
Cuvintele lor izbăvesc.
7Cel rău e răsturnat – dispare;
Dar va rămâne în picioare
Casa celui neprihănit.
8Un om poate fi prețuit
După știința arătată;
Dar cel cu inima stricată,
Disprețuit va fi, mereu.
9Este mai bine, dragul meu,
Ca mai smerit, mereu, să stai
Și doar o slugă ca să ai,
Decât fudul, să te ții mare,
Iar tu să n-ai nici de mâncare.
10Se-ndură cel neprihănit
Chiar și de vite; dar vădit
E căci cel rău nu va lăsa
Loc milei, în inima sa.
11Cel cari ogorul își muncește,
Belșug de pâine dobândește;
Cine nimicuri a cătat,
Lipsă de minte-a arătat.
12Cel rău într-una a poftit
Prada celui nelegiuit;
Dar cel neprihănit sporește,
Căci rădăcina îi rodește.
13Păcătuirea buzelor
O cursă este; dar celor
Neprihăniți nu le e greu
Să scape din necaz, mereu.
14Prin rodul guri-i săturat
Oricine; cel ce a lucrat
Primi-va plata lucrului,
După lucrarea mâinii lui.
15Nebunul căile-și socoate
Lipsite de prihană, toate;
Dar înțeleptu-a ascultat
Sfatul ce îi fusese dat.
16Cel prost – cu firea sa semeață –
Mânia și-o va da pe față;
Dar cel cari înțelept gândește,
Abil, ocara își dosește.
17Cel care adevăr doar spune,
Mărturisire dreaptă pune;
Dar martorul cel mincinos,
Să-nșele, este bucuros.
18Când ușuratic vă vorbește
Un om, acela vă rănește
Ca sabia cea ascuțită;
Dar vorba, de-nțelept rostită,
O să aducă vindecare.
19Gura cari adevăr doar are,
E întărită, pe vecie;
Numai o clipă o să ție
Limba celui care mințește.
20Înșelăciunea locuiește
În inimile celor care
Cugetă răul; însă are
Parte numai de bucurie,
Cel ce la pace-o să îmbie.
21E de nenorociri ferit
Omul care-i neprihănit;
Dar cei făptuitori de rele,
Cu toți sunt năpădiți de ele.
22E gura mincinosului,
Urâtă-n fața Domnului;
Cei care-n adevăr își fac
Lucrarea lor, Îi sunt pe plac.
23Știința înțeleptului
E-ascunsă-n fața omului;
Dar inima nebunilor
Vestește nebunia lor.
24Cei harnici au să stăpânească;
Cei leneși bir au să plătească.
25Neliniștea tulburătoare,
A inimii, o să doboare;
Dar vorba bună risipește
Tristețea și înveselește.
26Neprihănitul îi arată
Prietenului, calea dreaptă;
Dar calea celor răi din fire
Va duce către rătăcire.
27Cel leneș n-o să-și pregătească
Vânat, căci n-o să se trudească;
Însă comoara omului –
De mare preț – e munca lui.
28Pe a neprihănirii cale,
E viață; drumurile sale –
Care-ale ei semne le poartă –
Nu duc către a morții poartă.
Selectat acum:
Proverbe 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca