Proverbe 10
10
Binecuvântarea dreptății, blestemul păcatului
1Cu-nțelepciunea într-un ton,
Proverbele lui Solomon
Călăuzesc pe drumul drept.
Un fiu care e înțelept,
E bucuria tatălui;
Însă mâhnirea mamei lui,
Este nebunul, din păcate.
2Comorile ce-s câștigate
Lucrând nedrept, nu-ți folosesc
Căci repede se risipesc;
Dar de la moarte izbăvește
Neprihănirea. Îngrijește
3Domnul, de cel neprihănit:
De foame, el nu-i chinuit;
Și pe cei răi Domnu-i veghează,
Căci pofta le-o îndepărtează.
4Cine e leneș sărăcește;
Dar harnicul se-mbogățește.
5Cel care vara a muncit,
Pricepere a dovedit;
Dar cel care – la secerat –
Doarme, este nerușinat.
6Peste neprihănit, din zări,
Vor curge binecuvântări;
Dar gura celor răi – se știe –
Este izvor de silnicie.
7Omul care-i neprihănit,
Are să fie pomenit
Mereu, căci binecuvântată
E amintirea lui; uitată
E pomenirea celui rău,
Căci și el și numele său
Vor putrezi. Acela care
8O inimă-nțeleaptă are,
Învățătură dobândește;
Însă, singur se prăpădește
Omul cu gura nestrunită.
9Cui îi este neprihănită
Purtarea, umblă fără teamă;
Însă cel rău, bage de seamă
Că apucând pe căi sucite
Care îi par a fi ferite
Voind ca să îi dea ocol
Dreptății, se va da de gol.
10Cine din ochi clipește, are
Să dea pricini de întristare;
Dacă nesocotit vorbește,
Atunci singur se prăpădește.
11Gura celui neprihănit
Izvor de viață-i, negreșit;
Dar gura celor răi, se știe
Că e izvor de silnicie.
12Astfel, ura certuri stârnește;
Dar dragostea acoperește
Orice greșeală s-a făcut.
13În gura celui priceput
Sunt înțeleptele cuvinte;
Însă pe cel lipsit de minte,
Nuiaua să-l învețe are,
Când va simți-o, pe spinare.
14Știință, cei deștepți păstrează;
Dar pe nebun, îl depărtează
De viață gura și-a lui fire,
Călăuzindu-l spre pieire.
15Averea-i casă întărită
Pentru bogat; dar socotită
Pricină de nenorocire,
Ducându-i sigur la pieire,
E sărăcia – precum știți –
Pentru toți cei nenorociți.
16Omul cel drept, al său venit,
Pentru-a trăi l-a folosit;
Dar cel rău tot ce-a câștigat
Va folosi pentru păcat.
17Cel cari certarea-și amintește,
Pe calea vieții se găsește;
Cel cari mustrarea a uitat,
Pe căi greșite-a apucat.
18Cel care ura și-a dosit,
Ca mincinos a fost găsit;
Iar cine bârfe răspândește,
A fi nebun se dovedește.
19Cel care mult o să vorbească,
Mult are să păcătuiască;
Însă cel care a vorbit
Puțin doar, este chibzuit.
20Limba neprihănitului
E-asemenea argintului;
Cel rău, cu sufletul său mic,
Inimă are de nimic.
21Buzele celui ne-ntinat,
Pe mulți oameni i-a-nviorat;
Dar cel nebun morți-i sortit,
Căci minte nu a dovedit.
22Când Domnul binecuvântează,
Dă bogății și-ndestulează,
Iar binecuvântarea dată
N-o va lăsa a fi urmată
De întristări sau de necaz
Ce-nlăcrimează-al tău obraz.
23Pentru nebun, a face rău,
Plăcere e; la rândul său,
Cel înțelept, plăcere are,
Când priceput, a sa lucrare,
Cu sârguință o-mplinește.
24Cel rău, chiar dacă se păzește,
De ce se teme, e lovit;
Dar omului neprihănit,
Tot ceea ce o să-și dorească
Are să i se împlinească.
25Cum trece un vârtej, la fel
Peri-va și cel rău; dar cel
Neprihănit stă în picioare,
Căci temelii veșnice are.
26Cum e oțelul pentru dinți
Și cum în ochi, fumul îl simți,
Așa-i leneșul pentru cel
Care s-a încrezut în el.
27Frica de Dumnezeu lărgește
Zilele vieții; dar lovește,
Scurtând anii acelor care
Pășesc pe-a răului cărare.
28Chiar așteptarea o să fie
Prilej de mare bucurie
Pentru acel neprihănit;
Însă-n zadar a năzuit
Cel ce e rău – nădejdea lui,
29Pieri-va. Calea Domnului
E zidul ce l-a apărat
Pe omul cel nevinovat;
Topenie se dovedește,
Pentru cel care săvârșește
30Doar rele. Cel neprihănit
Rămâne-va de neclintit;
Însă cei răi, toți, au să piară
Și nu vor locui în țară.
31Neprihănitul când vorbește,
Înțelepciunea-i izvorăște
Din gură; dar limba smintită
Are să fie nimicită.
32Gura celui neprihănit,
Lucruri plăcute, a rostit;
Cel rău, când gura-i cuvântează,
Cu răutăți, înveninează.
Selectat acum:
Proverbe 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca