Naum 3
3
1Vai de cetatea ‘ceea care
Iubește-a sângelui vărsare,
Cari este plină de minciună,
Cari silnicia o adună
Și cari, împinsă de-a ei fire,
Pusă-i mereu doar pe răpire!…
2Ascultați biciul vâjâind,
Plin de furie, și pocnind!
Ascultați goana cailor
Și duruitul carelor!
Să ascultați cum huruiesc
Roțile când se învârtesc!
3Năvalnic, călăreți-atacă,
Scânteie săbii fără teacă
Și fulgeră-nspăimântător
Oțelele sulițelor…
De fierul armei, cad loviți,
Pe câmp, mulțime de răniți!…
Grămezi de morți – nenumărate –
Zac peste tot, împrăștiate,
Căci fără număr se vădesc
Morții!… Cei care mai trăiesc
Se-mpiedică, în goana lor,
De trupurile morților!…
4Din pricina curviilor
Și a nelegiuirilor
Ce le-a făcut curva cea care
Se arăta fermecătoare
Și iscusită, căci vindea
Neamuri și de-asemenea
Popoare, prin a ei curvie
Și prin a ei vrăjitorie.
5„Ascultă și ia seama bine!
Mare necaz am Eu, pe tine!” –
A zis, cu glas răsunător,
Cel care-i Domn al oștilor.
„De-aceea, iată că îți zic:
Poalele-n cap ți le ridic,
Iar neamurile s-or uita
Să vadă goliciunea ta.
Popoarele se-ntorc spre tine
Să vadă toată-a ta rușine.
6Voi azvârli cu murdării,
Asupra ta, așa să știi!
Te înjosesc și de ocară
Ajunge-vei, în orice țară.
7Aceia care vor avea
Putința de a te vedea,
Fugi-vor să se-adăpostească
Și-n acest fel au să vorbească:
„Ninive este nimicită!
De tot, ajuns-a pustiită!
Cine-o va plânge? Unde oare,
Să ne-ndreptăm, în căutare
De oameni care ar putea
Ca mângâiere să îți dea?
8Dar spune, oare, te gândești
Că tu mai bună te vădești
Decât cetatea așezată
Chiar între râuri și chemată
Drept No-Amon, cetate care
Avuse marea-n apărare?
9Egipt și Etiopia
Tărie fost-au pentru ea.
Oameni din Put și Libieni
Fost-au sprijinitori ai ei.
10Dar și ea a ajuns să fie
Dusă-n surghiun și în robie,
Iar pruncii ei au fost zvârliți
Pe ulițe și nimiciți.
Pentru cei cari în frunte-au stat,
Sorțiul apoi l-au aruncat
Și-n lanțuri au ajuns cei cari
Se dovedeau ai ei mai mari.
11Dar și tu te vei îmbăta
Și un loc bun vei căuta,
În care să te-adăpostești
De cei cari dușmănită ești!
12Cetățile-ți de căpătâi
Sunt precum roadele dintâi
Ale smochinului aflat
În drum, cari dacă-i scuturat,
Cădea-vor la acela care,
Să le mănânce, poftă are.
13Iată dar că al tău popor
E-asemenea femeilor.
În a vrăjmașilor tăi cale,
Deschise sunt porțile tale,
Căci flăcările-au mistuit
Zăvoarele ce le-au păzit!
14Să scoateți apa ‘ceea care
Este pentru împresurare!
Să fie, iarăși, ridicate
Întăriturile sfărmate!
Calcă pământul în picioare,
Frământă lutul, după care,
Cuptorul să îl pregătești
Și cărămizi să întocmești!
15Iată, tocmai în acel loc,
Mâncată ai să fii de foc,
Iar sabia, de peste fire,
Te șterge cu desăvârșire!
Ca și lăcusta te-ai sporit,
Ca forfecarul înmulțit –
Acum – ajuns-ai ca să fii,
Dar ai să pieri însă, să știi!
16Neguțătorii tăi se-arată
A fi mai mulți în număr, iată,
Decât sunt stelele pe care
Cerul cel necuprins le are.
La tine s-au îngrămădit,
Căci ca lăcustele-au venit,
Ca puii de lăcustă care
Aripile-și întind, să zboare.
17Toți voievozii și cei cari
Se dovedesc ai tăi mai mari
Asemeni sunt lăcustelor
Cari, în răceala zorilor,
Loc în dumbrăvi își pregătesc,
Pentru că adăpost voiesc.
Apoi, când soarele apare,
Zborul își ia ceata lor mare,
De nici nu mai este știut
Locul în care a șezut.
18Asculte cel ce-i așezat
Peste Asiria-mpărat:
Îți dorm păstorii – nu păzesc –
Și-ai tăi viteji se odihnesc.
În timpu-acesta – negreșit –
Poporul tău e risipit
Pe munți și nu va mai putea
Ca să îl strângă nimenea.
19Pentru-a ta rană, alinare
Nu este, căci leac, ea nu are!
Cine aude ce-ai pățit
Bate din palme, fericit,
Pentru că cine n-a fost, oare,
Atins de răutatea-ți mare?”
Selectat acum:
Naum 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca