Cel care este împărat,
Peste Ninive așezat,
Își cheamă oamenii pe care,
În oastea lui, viteji îi are.
Dar iată-i că se poticnesc.
Spre ziduri fug și se grăbesc
Să își ia locul fiecare,
Gătindu-se de apărare…
Deschise-s porțile aflate
Spre râu, în zidul din cetate.
Iată că totul se sfârșește:
Mândrul palat se prăbușește!…
S-a isprăvit cu ea, de-ndată,
E dezgolită și-i luată.
Ale ei slujnice, scăpate,
Se vaietă înspăimântate,
La fel ca niște turturele.
Cu pumni-n piept, se lovesc ele.
Cum e un iaz plin – bunăoară –
Ninive-a fost, odinioară…
Dar iată-i, fug!… „Stați! Nu fugiți!
Din goana voastră, vă opriți!…
Dar nimeni dintre ei, apoi,
Nu se întoarce, înapoi…”
Argintul, să îl jefuiți!
Aurul tot, să îl răpiți!
Iată, comori nenumărate
Și lucruri scumpe sunt aflate
În acel loc, cum nu mai sânt
Alte asemeni pe pământ!
Iată că este jefuită,
Stoarsă de tot și pustiită!
Mâhnită-n inimă era;
Genunchi-i prind a tremura,
Coapsele sufăr îndoit,
Iar fețele-au îngălbenit.
Unde-i culcușul leilor,
Pășunea, pentru puii lor?
Unde e locul cel în care,
Leii umblau cu nepăsare?
Unde e locul cel vestit
În care leu-a stăpânit
Alături de leoaica lui,
Și de-ai lor pui, când nimănui,
Prin minte-atunci nu i-ar fi dat,
Cumva, să îi fi tulburat?
Iată că leul sfâșia
Atâta cât le trebuia
Puilor săi. Alte-animale
El sugruma, pentru-ale sale
Leoaice. Astfel, își umplea
El, viziunea ce-o avea,
Culcușul ce și-l pregătise,
Cu prăzile ce le răpise.
„Ascultă și ia seama bine!
Mare necaz am Eu, pe tine!” –
A zis, cu glas răsunător,
Cel care-i Domn al oștilor.
„În fum am să prefac apoi,
Carele tale de război
Și pradă îi dau sabiei,
Pe ai tăi mândri pui de lei.
Prada, în țară adunată,
Am să ți-o spulber dintr-odată,
Iar glasul solilor tăi mulți,
Nicicând nu ai să-l mai asculți.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
