Atuncea, niște Farisei –
Și câțiva cărturari, cu ei –
De la Ierusalim, sosiră
Și pe Iisus, Îl întâlniră.
Întâmplător, i-au observat,
Pe ucenici, că au mâncat
Cu mâinile murdare. Ei –
Deci, cărturari și Farisei,
Și toți Iudeii – nu mâncau,
Până când mâinile-și spălau,
Cu mare grijă. Când sosesc,
De la piață, nu prânzesc
‘Nainte de-a se fi scăldat,
Căci multe datini au păstrat,
Ca: spălarea ulcioarelor,
Sau spălarea paharelor.
Alte-obiceiuri de spălări,
Sunt pentru paturi și căldări.
Deci, Fariseii, imediat,
Pe-nvățător, L-au întrebat:
„Permis e, ucenicilor,
Ca datina bătrânilor,
S-o calce – căci fără-ndoială –
Ei, mâinile, nu și le spală,
‘Nainte de-a mânca?” Iisus,
Privindu-i supărat, le-a spus:
„Isaia, bine a vorbit,
Atuncea, când a prorocit
De voi toți, prefăcuților!
„Cinstit sunt, de acest popor,
Cu buzele. Însă, văd bine,
Cât de departe e de Mine,
Cu inima; iar ei voiesc,
S-arate ce mult Mă cinstesc
Și-și dau învățături atunci,
Deși-s doar omenești porunci.”
Poruncile lui Dumnezeu,
Voi le-ați nesocotit, mereu,
În timp ce datina lăsată
De oameni, fost-a respectată –
Exemplu-i a paharelor
Spălare, sau ulcioarelor.
Țineți datina omului,
Și nu porunca Domnului.
Toți știți ceea ce Moise-a zis –
Căci, în Scriptură, este scris:
„Să îți cinstești tatăl și mama”,
Iar „cine” – luați bine seama –
„Numai de rău, de i-a vorbit,
Pe-ai săi părinți, e pedepsit
Cu moartea.” Dar, acuma, voi
Spuneți că de „un om, la noi,
Zice către părinții lui
„Corban” – adică „Domnului
E închinat lucrul cu care
Pot să v-ajut” – vină, nu are.
Și astfel, voi împiedicați
Părinții, de-a fi ajutați.
Deci, iată cum ați desființat
Cuvântul care v-a fost dat
De Dumnezeu – porunca Lui –
Ținând datina omului.”
La Sine, gloatele, Iisus
Le-a adunat și-apoi, a spus:
„Mă ascultați și înțelegeți,
Căci nu-i așa precum voi credeți!
Aflați că omul nu-i spurcat
De ceea ce el a băgat,
În gură, ci, de ce-a ieșit,
Din ea, atunci când a vorbit.
Urechi, de are cineva,
Ceea ce-am spus, pricepe-va!”
După ce-n casă au intrat,
Discipolii L-au întrebat
Care e tâlcul pildei Lui,
Spusă de El, norodului.
„Și voi, nepricepuți, sunteți?” –
Le-a zis Iisus – „Nu-nțelegeți
Că tot, ce omul va mânca,
Nicicând, nu poate a-l spurca?
Fiindcă hrana omului
Nu intră în inima lui,
Ci-n pântec și-n hazna apoi.”
A vorbit astfel, pentru noi,
Făcând bucatele, curate –
Toate putând a fi mâncate.
În urmă, a adăugat:
„Să știți că omul e spurcat,
Numai de ce-a ieșit, din el –
De relele, de orice fel –
Acestea doar, îl vor spurca.
Din inimă, ies lucruri ca:
Ucideri, preacurvii, curvii,
Furt, gânduri rele, lăcomii,
Înșelăciuni, hule, trufia,
Ochiul cel rău și nebunia.
Aceste rele, vor pleca
Din om, și ele-l vor spurca.”
Iisus plecă spre-al Tirului
Ținut, și al Sidonului.
La o căsuță S-a oprit,
Spre a nu fi descoperit,
Dar n-a putut rămâne-ascuns.
La El, îndată, a pătruns
O mamă, foarte necăjită –
Fata fiindu-i stăpânită,
De un duh rău. A auzit,
Despre Iisus, ce s-a vorbit,
Și-n grabă, ea a alergat
La El și I s-a închinat.
Acea femeie Canaaneană,
Era siro-feniciană –
Grecoaică, după al ei fel,
Străină, în locul acel.
Ea Îl rugase, pe Iisus,
Să-i scape fiica. El a spus:
„Nu-i bine, pâinea, să o iei,
De la copii și, la căței,
Să o arunci; ci pe copii,
Întâi, îi saturi – cred că știi!”
„Așa e Doamne, dar și ei” –
Răspunse ea – „bieții căței,
Cu firmituri, își potolesc
Foamea, pe care le găsesc,
Pe jos, căzute-ntâmplător,
Sub mesele copiilor.”
Mirat de al ei crez, Iisus,
Femei-aceleia i-a spus:
„Prin felu-n care ai vorbit,
Copila s-a tămăduit!”
Acasă, ea a alergat
Și și-a găsit fetița-n pat,
Șezând cuminte, liniștită,
De duhul cel rău, părăsită.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
