Marcu 4:21-34

„Lumina – când este adusă – Sub pat, sau baniță e pusă? Nu-i pusă-n sfeșnice, pe masă, Spre-ai lumina pe cei din casă? Căci nu este nimic ascuns, Ca să rămână nepătruns; Și nu-i nimica tăinuit, Ce nu va fi descoperit. De-aveți urechi, nu vă e greu Să înțelegeți ce-am spus Eu!” El le-a mai zis: „Atenți să fiți: Cu ce măsură folosiți, Primi-veți ce-aveți de luat, Precum la alți-ați măsurat. Aflați dar, că celui ce are, I se va da; iar celui care E-n lipsă, o să i se ia Chiar și puținul ce-l avea.” El a mai spus: „Împărăția Lui Dumnezeu, e ca și glia, În care-un om a aruncat Sămânță, când a semănat. Fie că-i treaz ori ațipește, Acea sămânță încolțește Și se înalță de sub glie, Însă, cum crește, el nu știe. Singur, pământul său rodește: Un verde fir, din care crește, Încet, încet, un firav spic Și-apoi, grâul deplin, voinic. Când boabele s-au pârguit, Al secerei timp a sosit.” El le-a mai zis: „Ce va-nsemna, Cu ce vom mai asemăna, Împărăția Domnului? E-asemenea grăuntelui Cel de muștar, ce-a fost luat Și-ntr-o grădină, semănat. Muștarul este cel mai mic Grăunte, dar va fi voinic, Căci, după ce s-a înălțat, Într-un copac s-a transformat Și domină acea grădină De zarzavaturi. Au să vină, Stol, păsările cerului, Să-și facă cuib, în frunza lui.” Iisus, Cuvântul, le-a vestit, Prin multe pilde. Le-a vorbit Așa, să poată să-nțeleagă Și-nvățătură să culeagă. Domnul, în pilde, le vorbea, Și-atunci numai, când rămânea Singur, de-ai Săi doar însoțit, El, pildele, le-a tălmăcit.