Că El e viu, nu au crezut,
Nici că Maria L-a văzut.
Apoi, Iisus S-a arătat
La doi discipoli ce-au plecat,
Cu treburi, undeva la țară.
Pe drumul lor, în fapt de seară,
Li S-a înfățișat Iisus.
Aceștia, bucuroși, au spus
Și celorlalți, că L-au văzut –
Dar nici pe ei, nu i-au crezut.
Iisus se-ntoarse înapoi,
La toți cei unsprezece-apoi,
Și astfel, li S-a arătat,
Să creadă că a înviat.
În casa lor, când a venit,
Pe ucenici, El i-a găsit,
În jurul mesei, adunați.
Atuncea, ei au fost mustrați
Pentru-a lor inimă-mpietrită,
Și necredința dovedită,
Mereu, când vești au căpătat –
Prin martori – că a înviat.
Apoi, le-a zis: „O să porniți,
Ca Evanghelia s-o vestiți.
O veți purta din gură-n gură,
S-o afle orișice făptură.
Cel care crede, se botează
Și-n felu-acesta, se salvează –
Căci o să fie mântuit –
Iar cine nu, e osândit!
Iată ce semne-i însoțesc
Pe toți acei ce dovedesc
Credință: în Numele Meu,
Ei au să poată, tot mereu,
Să scoată draci; mai pot apoi,
Ca să vorbească în limbi noi;
Pot, șerpi, în mână, ca să ia;
Ceva de moarte, de vor bea,
Nu au să fie vătămați;
Bolnavii fi-vor vindecați,
Când, acești ucenici ai Mei,
Vor pune, mâna, peste ei.”
Domnul Iisus, când a sfârșit,
Cu ucenicii, de vorbit,
Ușor, la cer, S-a înălțat
Și locul și l-a reluat,
Șezând la dreapta Domnului.
Cât despre ucenicii Lui,
Aceștia-n lume au pornit
Și-apoi, au propovăduit,
Așa cum i-a-nvățat Iisus.
În orice loc, pașii i-au dus,
Le sta alături Dumnezeu,
Care, prin ei, lucra mereu.
Cu semne, El Și-a însoțit
Cuvântul, și L-a întărit,
Ca noi să Îl avem, din plin,
În vecii vecilor. Amin.