Când Paștele se prăznuia,
Pilat, mereu, obișnuia,
A slobozi noroadelor,
Un condamnat, pe voia lor.
Atunci, zăcea în închisoare,
Un om, numit Baraba, care,
Într-o răscoală, a ucis
Pe cineva, fiind închis.
Gloata ceru, de la Pilat,
Ca să îi dea un condamnat,
Așa cum datina era.
„Pe cine vreți a ‘libera?” –
A zis Pilat, către popor.
„Pe Regele Iudeilor?”
În acest fel, el a vorbit,
Știind cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari,
Bătrâni și preoții cei mari,
Și că doar pizma i-a-ndemnat,
Pe a lui mână, de L-au dat.
Dar preoții cei mai de seamă –
Care-ncepură să se teamă
Că ar putea fi scos Iisus,
Din temniță – gloatei i-au spus
Să ceară-a fi eliberat
Baraba, de către Pilat.
„Acum, să-mi spuneți, ce doriți
Să-i fac, Celui ce Îl numiți
Drept „Rege al Iudeilor”?” –
A zis Pilat, către popor.
Întreg norodul a răcnit:
„Vrem ca să fie răstignit!”
„Dar ce-a făcut?” – zise Pilat.
„Să-L răstignești!” – gloata-a strigat.
Voind a fi pe placul lor,
Pilat – marele dregător –
Dorința, le-a îndeplinit.
Baraba fost-a slobozit,
Și-n timpu-acesta, pe Iisus,
Să-L bată cu nuiele-a pus,
‘Nainte de-a fi răstignit.
Ostași-atunci, L-au îmbrâncit
În curtea marelui palat
Și-n purpură L-au îmbrăcat.
Au împletit și o cunună,
De spini, pe cap, ca să I-o pună.
Apoi, toți au strigat, râzând:
„Cu plecăciune!”, și, pe rând
I-au zis: „Mărite Împărat,
Peste Iudei, înscăunat!”
În cap, c-o trestie-L loveau,
De câte ori îngenuncheau
În fața Lui. Când, în sfârșit,
Batjocurile-au isprăvit,
De purpură L-au dezbrăcat,
Cu haina Lui L-au îmbrăcat,
Iar când fu totul pregătit,
L-au dus să fie răstignit.