Când la Ierusalim sosiră,
Ei, către Templu, se grăbiră.
Iisus, în Templu, a intrat
Și, mânios, i-a alungat
Pe cei care negoț făceau;
S-a dus la cei ce bani schimbau,
Și mesele le-a răvășit;
Apoi, privirea, Și-a oprit,
Pe cei ce vindeau porumbei.
Furios, S-a îndreptat spre ei,
Și-ale lor bănci, le-a răsturnat.
Pe nimenea n-a mai lăsat,
Cu vase-n Templu. La sfârșit,
Celor prezenți, El le-a vorbit:
„Nu știți ce, în Scripturi, se spune?
„O casă, pentru rugăciune,
E casa Mea – e un loc sfânt,
Al tuturor, de pe pământ.
Dar voi sunteți aceia cari,
O peșteră, pentru tâlhari,
Din ea, acuma, ați făcut!”
Aceste vorbe n-au plăcut
Preoților cei mai de seamă,
Și nici vorbirea, fără teamă,
A lui Iisus, nu le-a priit;
De-aceea, ei s-au sfătuit,
Cu cărturarii, și-ncercau
Să-L prindă, însă, se temeau
De furia norodului,
Vrăjit de-nvățătura Lui.
Când înserarea se-așternea,
Iisus, cetatea, părăsea.
În zori, când iarăși au trecut
Înspre cetate, au văzut –
Discipolii – cum s-a uscat
Smochinul, ce-a fost blestemat,
C-o zi în urmă, de Iisus.
Petru și-a amintit și-a spus:
„Învățătorule, privește
Acel smochin mic, care crește
Acolo! Ieri, l-ai blestemat,
Iar azi – sărmanul – s-a uscat!”
Iisus le-a zis atunci: „Mereu,
S-aveți credință-n Dumnezeu!
Când cineva e ne-ndoit
În al său crez, și-a poruncit,
Chiar muntelui – plin de credință –
„În mare, fugi!”, cu neputință
Este de-a nu fi ascultat! –
Crezând, chiar muntele-i mutat.
De-n inimă nu s-a-ndoit,
A căpătat lucrul dorit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
