De la ceasul al șaselea
Și până la al nouălea,
O beznă grea s-a pogorât;
Sub al ei văl, a zăvorât
Țara și toți oamenii ei.
În ceasu-al nouălea, acei,
Care lângă Iisus erau –
Soldați, sau cei care treceau
Pe-acolo, doar din întâmplare –
Îl auziră strigând tare,
Parcă să-nfrunte-ai vremii ani:
„O, Eli Lama Sabactani!”
Cuvintele care s-au spus,
Pe cruce, de către Iisus –
În al durerilor ceas greu –
Înseamnă: „Dumnezeul Meu,
Oare, de ce M-ai părăsit?”
Toți cei care L-au auzit,
Și-au zis: „Îl strigă pe Ilie.”
Din cei ce s-au vădit să fie
Acolo, unul a plecat
Cu un burete înmuiat
Bine-n oțet, pe cari l-a dus
Și într-o trestie l-a pus,
Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins
Bățul acela, dar l-au prins
Ortacii săi. Dorind să știe,
I-au zis: „Stai! Să vedem, Ilie,
De va veni să-L mântuiască!”
Continuând ei să vorbească,
Iisus, iarăși, a mai strigat,
Și-n urmă, Duhul, și L-a dat.
Perdeaua-n Templu așezată,
În două, fost-a sfâșiată,
Pământul s-a cutremurat
Și stâncile s-au despicat;
Tot cerul fost-a zguduit,
Domnul Iisus când a murit.
Multe morminte s-au deschis,
Și mulți sfinți, din al morții vis,
În acel timp, au fost treziți.
De mulți, au fost, atunci, zăriți,
Căci după ce au înviat,
Ei, în cetate, au intrat.
Sutașul, cei care-L păzeau
Și toți cei care se aflau,
Pe deal, în preajma lui Iisus,
Cuprinși de-o cruntă groază-au spus:
„A fost, precum a zis mereu:
A fost Fiul lui Dumnezeu!”
Multe femei, pe deal, erau,
Mai la o parte, și priveau
La cele ce s-au întâmplat.
De multă vreme, L-au urmat,
Să Îl slujească, pe Iisus –
Din Galileea s-au tot dus
Pe urma Lui, fără de teamă.
Maria – a lui Iacov mamă
Și a lui Iose – se afla
Acolo-n grupul acela.
De-asemenea, printre femei,
Era soața lui Zebedei,
Și Magdalina – ea avea
Încă un nume: Maria.
Când înserarea s-a lăsat,
Pe deal, veni un om bogat.
Acesta, Iosif, se numea
Și-n Arimateea locuia;
Un ucenic, de-al lui Iisus,
Era și el. Iosif s-a dus
Să-i ceară trupul, iar Pilat
A poruncit să-i fie dat.
Când Iosif, trupul, l-a primit,
Cu o bucată L-a-nvelit,
De pânză, și L-a așezat
Într-un mormânt, proaspăt săpat
În stânci, tocmai de către el.
Apoi, peste mormântu-acel,
O piatră mare-a prăvălit,
Drept ușă, Celui adormit.
Cele două Marii erau
Acolo și, la el, priveau.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
