De la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Cam pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „ Eli, Eli, lema sabactani ?“, care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“. Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Acest Om îl strigă pe Ilie!“. Imediat unul dintre ei a alergat și a luat un burete, l-a umplut cu oțet de vin, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea. Dar ceilalți ziceau: „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-L salveze!“. Isus a strigat din nou cu glas tare și apoi Și-a dat duhul. Și iată că draperia Templului s-a rupt în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au fost înviate. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și li s-au arătat multora. Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul și cele întâmplate, s-au înspăimântat foarte tare și au zis: „Într-adevăr Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“. Acolo mai erau și multe femei care priveau de departe, cele care Îl urmaseră pe Isus din Galileea și Îi slujiseră. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov și a lui Iosif – și mama fiilor lui Zebedei. Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care devenise și el ucenic al lui Isus. Acesta s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. Iosif a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in curată și L-a pus în propriul său mormânt nou, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat. Maria Magdalena și cealaltă Maria erau și ele acolo, șezând înaintea mormântului.
Citește Matei 27
Ascultă Matei 27
Împărtășește
Compară toate versiunile: Matei 27:45-61
4 Zile
Isus are autoritate și slavă chiar și în vremurile din urmă, iar noi anticipăm cu drag gloria Lui, dorind să fim tot mai plini de Duhul Sfânt.
8 Days
The final week in the life of Jesus was no ordinary week. It was a time of bittersweet goodbyes, lavish giving, cruel betrayals and prayers that shook heaven. Experience this week, from Palm Sunday to the miraculous Resurrection, as we read through the Biblical account together. We will cheer with the crowds on Jerusalem’s streets, shout in anger at Judas and the Roman soldiers, cry with the women at the Cross, and celebrate as Easter morning dawns!
10 Days
Let’s slow down this Holy Week and learn from Christ’s final days on earth. Each day we will receive lessons or gifts that He took the time to give. Do you need a fresh reminder of what mattered most to Christ—that you love His people and follow Him? What could He want to teach you this Holy Week?
Travel a different road that leads to Easter this year. Start your journey with global missionaries in the Middle East and navigate the sights and sounds that will help you experience Easter from a whole new perspective. Experience anew why Jesus came to this earth--to save the souls of mankind.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri