Matei 23
23
Iisus mustră pe Cărturari și Farisei
1Vorbind Iisus, mulțimilor,
Precum și ucenicilor,
2A zis: „Ai voștri cărturari
Și Fariseii sunt cei cari
Pe al lui Moise scaun stau.
Pentru că ei putere au,
3Ce vă vor spune, ascultați!
Ce lucruri veți fi îndemnați
Să le păziți, păziți-le
Și-ntocmai împliniți-le!
De-un lucru, grijă, să aveți:
Cum fac ei, voi să nu faceți!
Căci ei cunosc ce e plăcut
Și ce e bine ca făcut,
Mereu, în fața Domnului,
4Dar ei nu fac. Ci omului,
Îi pun, pe umeri, sarcini grele.
Anevoios de dus sunt ele,
Însă cei ce le-au așezat,
Cu degetul, n-au încercat,
Măcar, din loc, de-a le urni –
Nici vorbă de-a le împlini.
5Ale lor fapte sunt făcute,
Numai pentru a fi văzute,
De oameni. Hainele lor, toate,
Au filacteriile late,
Cu poale lungi și ciucuri mari.
6Ei, Fariseii, sunt cei cari,
La vreun ospăț, când sunt chemați,
Numai în față, așezați,
Doresc să fie. Tot ei sânt,
În sinagogi – în locul sfânt –
Cei care, dacă sunt aduși,
Vor, doar în față, a fi puși;
7Le place să se creadă „buni”,
Să li se facă rugăciuni,
Prin târguri și sunt măguliți
Atunci când „Rabi” au fost numiți.
8Nu vă numiți asemeni lor –
„Rabi” – între voi. „Învățător”,
Doar Unu-i – pe Hristos ‘L aveți –
Iar voi, cu toți, frați Îi sunteți.
9De-asemenea, atenți să fiți
Și, „Tată”, să nu mai numiți
Pe nimeni, pe acest pământ,
Pentru că Unu-i Tatăl Sfânt,
Pe care-n ceruri Îl aveți.
10Nici „Dascăli”, să nu vă spuneți,
Căci unul e „Învățător” –
Hristos – și e al tuturor.
11Dacă este cineva care,
Între voi, fi-va cel mai mare,
Acela trebuie să știe
Ca rob, al tuturor, să fie.
12Smerit, cel ce se va-nălța,
Va fi; iar cel ce va-nvăța
Să se smerească, înălțat
Fi-va – smerit de s-a purtat.”
Nelegiuirile Cărturarilor și Fariseilor
13„Vai vouă, vă zic, Farisei!
Fățarnicilor! Sunteți cei
Care-ați închis, oamenilor,
Intrarea-n a cerurilor
Împărăție. Nu intrați
Nici voi, dar nici nu îi lăsați
Pe alții, ca să intre-n Ea.
14Aflați dar, de asemenea,
Că vai va fi de Farisei!
Fățarnicilor! Sunteți cei
Care mâncați văduvelor
Casa, și-n văzul tuturor –
Spre-a fi crezuți că sunteți buni –
Faceți pioase rugăciuni.
De-aceea, a voastră osândă,
Mai mare e, și stă la pândă.
15Vai, Farisei și cărturari
Fățarnici! Voi sunteți cei cari
Cutreierați întreg pământul,
Și mările, numai cu gândul
De-a face, dacă-i cu putință,
Un nou tovarăș de credință;
Iar după ce l-ați convertit,
Tot voi, din el, v-ați străduit,
Un fiu, gheenei, să-i faceți,
Cu mult mai rău decât sunteți
Chiar voi, încă de două ori.
16Vai vouă povățuitori!
Voi care, deși orbi sunteți,
Ați îndrăznit ca să spuneți:
„Pe Templu, dacă cineva,
Să jure, întâmpla-se-va,
De jurământ, nu e legat.
Însă, dacă va fi jurat
Pe tot aurul Templului,
E prins de jurământul lui.”
17Nebuni și orbi! Spuneți-Mi, care,
În mintea voastră, e mai mare?
E aurul, sau e Templul
Care sfințește aurul?
18De-asemeni, ați mai spus ceva:
„De cumva, întâmpla-se-va
Să jure omul, pe altar,
Nu e nimic atuncea. Dar,
Jurând pe darul așezat
Peste altar, va fi legat
De jurământul său, făcut,
Și-acela trebuie ținut.”
19Nebuni și orbi! Nu știți voi care,
Din cele două, e mai mare?
Altarul, sfințind acel dar,
Sau darul de pe-acel altar?
20Acel care jura-se-va
Pe un altar, lega-se-va
Chiar și de darul așezat
21De-asupra. Cine a jurat
Pe Templu – în același fel –
Jură pe Cel cari șade-n el.
22Jurat pe cer, cine-o să fie,
El, pe scaunul de domnie
Al Domnului, va fi jurat
Și pe Cel care-I așezat
23Pe scaun. Vai, acelor cari
Sunt Farisei și cărturari!
Fățarnici ce sunteți! Voi știți
Ce zeciuială să plătiți
Din izmă, chimen și mărar.
Bune-s aceste lucruri, dar
E prea puțin ceea ce dați,
Când, nefăcute, voi lăsați
Lucruri cu mult mai însemnate,
Înscrise-n Lege. De uitate
Sunt ele, am să îndrăznesc,
Din nou, să vi le amintesc:
Dreptatea, mila și apoi
Credincioșia. Iată, voi,
Aceste lucruri să păziți
Și nu uitați să le-mpliniți!
24Vai vouă, orbi învățători,
Ce strecurați, de multe ori,
Țânțarul, însă, apoi, știți,
Cămila, să o înghițiți!
25Vai vouă, iarăș’, Farisei
Și cărturari! Sunteți acei
Care, paharu-l curățați
Doar în afară, și-l lăsați
Plin cu gunoi – gunoiul care
Răpire-i și necumpătare.
26Orb Fariseu! Învață dar,
Să cureți interiorul, iar
Dacă-n lăuntru ai spălat,
Și-afară, el va fi curat.
27Vai Farisei și cărturari!
Sunteți ca și mormântul cari,
Afară, este văruit,
Dar, înlăuntru, e ticsit
Cu oasele pieriților
Și cu necurăția lor.
28La fel și voi: în exterior,
Vă arătați, oamenilor,
Cum că sunteți neprihăniți,
Dar înlăuntru, năpădiți
Ați fost, doar de fățărnicie
29Și făr’delegi. Vai o să fie
De voi, fățarnici Farisei
Și cărturari! Sunteți acei
Care, morminte noi, zidiți
Prorocilor, și-mpodobiți
Groapa celui neprihănit,
30Zicând: „Dacă am fi trăit
În zilele părinților
Noștri, când al prorocilor
Sânge curat, l-au risipit,
Cu ei, noi nu ne-am fi unit.”
31Dar, prin aceasta, dovediți –
Prin ceea ce mărturisiți –
Că sunteți fii de ucigași,
Dacă ai voști’ înaintași –
Exact așa precum ați zis –
Pe toți prorocii, i-au ucis.
32Acuma voi, urmașii lor,
Umpleți cupa părinților!
33Pui de năpârci! Șerpi ce sunteți!
Cum credeți, oare, că puteți
Scăpa de-a gheenei vâltoare,
Deci de pedeapsa viitoare?
34De-aceea, Eu trimit, la voi,
Proroci și înțelepți, și-apoi
Și cărturari. Însă, aflați
Că știu cum vor fi-ntâmpinați.
Pe unii o să-i omorâți,
Pe alții o să-i răstigniți;
În sinagogi, pe-alți-i veți bate,
Și-apoi, din cetate-n cetate,
Pe toți o să îi prigoniți,
Căci trebuie ca să plătiți
Pentru întreaga voastră vină.
35Asupra voastră, va să vină
Tot sângele nevinovat,
Ce, pe pământ, a fost vărsat,
De la acel neprihănit
Care a fost Abel numit,
Și pân’ acum, la Zaharia –
Cari fiu îi e lui Barachia –
Cel ce-ntre Templu și altar
A fost ucis de voi, măcar
Că el era nevinovat.
36Însă, vă spun adevărat:
Cădea-va, peste-acest popor,
Sângele lor – al tuturor!”
Pedeapsa Ierusalimului
37„Ierusalim, Ierusalime –
Asemenea-ți, nu mai e nime’!
Pe-ai mei proroci ți i-am trimis,
Însă, mereu, tu i-ai ucis
Pe cei ce i-am trimis la tine!
De câte ori, pe lângă Mine,
Am vrut să-i strâng pe fiii tăi,
Precum găina, puii săi?
Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,
38Toți v-ați opus. Casa, pustie,
Iată, că vă va fi lăsată;
39Căci, vă repet încă odată:
De-acum, nu Mă veți mai vedea,
Până în ziua aceea,
În care, „Binecuvântat” –
Veți zice – „cu adevărat,
E Cel care-n al Domnului
Nume-a venit! Osana Lui!”
Selectat acum:
Matei 23: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
