YouVersion
Pictograma căutare

Matei 1

1
Cartea neamului lui Iisus Hristos
1Iată acum, neamul pe care,
Iisus Hristos, în lume-l are:
El este – după cum se știe –
Din a lui David seminție.
Pe-Avram drept tată l-a avut,
2Din cari Isac a apărut.
Isac, pe Iacov îl născuse –
Care, la rândul său, avuse
Pe Iuda și mulți alți copii.
3Iuda avut-a și el fii:
Fares și Zara – din Tamar.
Fares născu pe Esrom, iar
El pe Aram l-a căpătat.
4Aminadab l-a succedat –
Fiind urmat de Naason,
Care-l avuse pe Salmon.
5Din el, Boaz a apărut –
Și din Rahab; apoi din Rut,
Boaz pe-Obed l-a dobândit,
Din care Iese a venit.
Din Iese-n lume s-a-ntrupat
Chiar David, marele-mpărat.
6Un fiu, și David a avut –
Pe Solomon. El s-a născut
Din văduva lui Urie,
Iar Roboam, fiu lui îi e.
7Abia-i cel ce a urmat,
Din care Asa s-a-ntrupat.
8Din Asa, Iosafat ieșise –
Acela care-l zămislise
Și pe Ioram. El e urmat
9De Ozia, care l-a dat
Pe Ioatam; el l-a născut
Pe-Ahaz, cel care l-a avut
10Pe Ezechia. Îl urmase
Apoi, feciorul său, Manase,
Și cu Amon și Iosia,
11Iar după ei, Iehonia
Și frații lui – pe vremea-n care
Fusese acea strămutare
În Babilon; mult mai târziu
12Iehonia avu un fiu –
Acolo – pe Salatiel;
Veni apoi Zorobabel,
13Cari pe Abiud l-a zămislit;
Prin el, în lume, a venit
Și Eliachim. El, pe Azor,
Îl avusese drept fecior.
14Azor, un fiu, a dobândit,
Care Sadoc a fost numit.
Apoi, Achim l-a succedat,
15Fiind de Eliud urmat:
Pe Eleazar el l-a născut,
Cari pe Matan, fiu, l-a avut.
Matan avu un fiu și el –
16Pe Iacov – căruia, la fel,
Tot un fecior i se născuse
Și Iosif, nume, îi dăduse
Feciorului său, iar soția,
Lui Iosif, se numea Maria.
Apoi, din al Mariei os,
S-a întrupat Iisus Hristos.
17De la Avram s-au perindat,
Până la David – numărat –
Exact patrusprezece neamuri;
Și încă paisprezece ramuri
Sunt, de la David, la mutarea
În Babilon. Iată urmarea:
Tot paișpe neamuri au trecut
Până Hristos a apărut.
Nașterea lui Iisus Hristos
18A fost, nașterea Domnului,
Așa: Maria, mama Lui,
Cu Iosif era logodită.
Ea nu a fost, încă, iubită
De-acesta, când a fost lăsată,
De Duhul Sfânt, însărcinată.
19Iosif – al ei soț – se ținea
Neprihănit, și nu voia
S-o rușineze. A ajuns
Să vrea s-o lase, pe ascuns,
Și-apoi – ce-o fi – va mai vedea.
20Pe când la aste se gândea,
Un înger îi veni, în vis –
Trimis de Domnul – și i-a zis:
„Să nu te temi să-ți iei soția!
Ia-o la tine pe Maria,
Căci ce, în ea, s-a zămislit,
E de la Duhul Sfânt venit.
21Un fiu, Maria o să nască –
Iisus, are să Îl numească.
El Își va mântui poporul,
Căci El este Mântuitorul!”
22Acestea s-au înfăptuit,
Pentru a fi îndeplinit
Ceea ce Dumnezeu vestise
Prin proorocul care zise,
De mult, în vremea-ndepărtată:
23„Fecioara fi-va-nsărcinată:
Un Fiu, ea o să zămislească –
Emanuil o să-L numească.”
Numele-nseamnă tălmăcit
„Domnul cu noi”. Când s-a trezit
24Iosif din somn, grabnic s-a dus
Și-a împlinit ce i s-a spus.
25Nevasta, nu și-a cunoscut,
Decât după ce a născut
Un fiu, căruia el i-a pus,
Îndată, numele Iisus.

Selectat acum:

Matei 1: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te