În dimineața următoare,
Iisus pornit-a să coboare
Către cetatea Nain. Erau,
Cu El, atunci, și-L însoțeau,
La drum – pe lângă ucenici –
Mulțime multă: mari și mici.
Puțin aveau de străbătut
Pân’ la cetate, și-au văzut,
Cum un cortegiu funerar
Trecea, încet, plin de amar,
Ducând pe al cărării fir,
Care urca spre cimitir,
Pe singurul fiu ce-l avea
O văduvă sărmană. Ea,
De plânset, era răvășită
Și, de puteri, secătuită.
Domnul Iisus a auzit-o
Și-atunci, cu milă, a privit-o,
Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”
Apoi, făcut-a semn să steie,
Celor ce racla au purtat-o.
Ei s-au oprit și au lăsat-o,
Încetișor, jos, pe pământ.
Când S-a apropiat Cel Sfânt,
S-au tras, cu toții, înapoi.
El a atins racla și-apoi,
Cu glasul Său blajin și bun,
A zis: „Tinere, scoală-ți spun!”
Îndată, mortul s-a trezit,
S-a ridicat și a vorbit.
Iisus, apoi, mergând agale,
Îl duse-n fața mamei sale.
Mulțimea s-a înspăimântat,
Pe Dumnezeu L-a lăudat
Spunând: „Azi, marele proroc
Este cu noi, în acest loc,
Căci Dumnezeu La înălțat,
Acuma, când ne-a cercetat.”
În Iuda, știrile s-au dus,
Ca fulgerul, despre Iisus,
Și au dat țării înconjur,
Aflând de El, toți cei din jur.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
