Luca 22:1-6

Când praznicul Azimilor – Numit și cel al Paștelor – Se-apropia, preoții mari, Precum și ai lor cărturari, Cătau un mijloc – oarecare – Ca pe Iisus, să Îl omoare; Pe față, nu Îl atacau, Căci, de noroade, se temeau. Satan a hotărât să plece, La unul din cei doisprezece – La cel care iubea mult banul – La Iuda, zis Iscarioteanul. La preoții cei mari, s-a dus Iuda, să-L vândă, pe Iisus. Cu ei, în taină, s-a-nțeles Și, împreună, au ales – Cu căpitanul străjilor – În ce fel, pe Învățător, Să-L vândă. Ei l-au ascultat Și, foarte mult, s-au bucurat; Au hotărât ca bani să-i dea, Pentru ceea ce plănuia. După ce le-a făgăduit, Că pe-a lor mână, negreșit, Are să-L deie pe Iisus, Iuda, din Templu-apoi, s-a dus, Cătând, de-atunci, necontenit, Prilejul cel mai potrivit, Să-L poată da pe-nvățător – Cum a promis – pe mâna lor, Fără ca gloatele să știe, Căci se temeau, de-a lor furie.