Luca 21:1-11

Chiar lângă visterie, sta Iisus, cu-ai Săi, și se uita La cei bogați, care veneau Și, daruri, în ea, aruncau. O văduvă veni și ea Și tot puținul ce-l avea, Doi bani – întreaga-i avuție – Îi aruncă, în visterie. Văzând-o ce-a făcut, Iisus, Discipolilor Săi, le-a spus: „Iată, vă spun adevărat, Că astă văduvă a dat, Mai mult, decât au dat toți cei Care-au venit ‘naintea ei; Căci ei, doar din prisos, au dat, În timp ce ea a aruncat, Tot ce avea, în visterie – Deși se zbate-n sărăcie – Iar banul pe care-l avea, Ca să trăiască-i trebuia.” Unii, din cei ce se aflau Acolo – de Templu – vorbeau, Cât de frumos e-mpodobit, Cu pietre, și cum a primit Daruri. Când auzi Iisus, Vorbele lor, S-a-ntors și-a spus: „Curând, o vreme o să vie, În care nu o să rămâie Piatră pe piatră, așezată Aici, fără a fi surpată.” Atunci, mulți – ce L-au ascultat – Nedumeriți, au întrebat: „Când, oare, au să se-mplinească Toate? Ce semn o să vestească, Ceea ce Tu, acum, ne-ai spus?” „Luați seama!” – zise Iisus – „Să nu vă pomeniți, cumva, Că vă înșeală cineva! Mulți vor veni-n Numele Meu, Spunându-vă: „Hristos sunt Eu!” „Timpu-i aproape!” Nu-i credeți, Iar după ei, să nu mergeți! Când, de războaie, vești, găsiți, Când, de răscoale, auziți, Nu vă speriați, căci împlinite Vor trebui cele-auzite. Dar orice se va fi-ntâmplat, Sfârșitul nu va fi îndat’. Un neam va fi împotriva Altui, și ridicase-va – Să lupte – o împărăție, În contra altei. Au să fie Cutremure, pe-alocurea. Va bântui și foametea, Iar arătări îngrozitoare Împrăștia-vor spaimă mare. Mari semne-n ceruri au să fie