După opt zile, s-a-mplinit
Timpul, prin Lege sorocit,
Când împrejur este tăiat
Noul născut, care-i băiat.
Părinții – Pruncului – i-au pus,
În acea zi, nume, Iisus,
Așa precum le-a fost vestit –
‘Nainte de-a fi zămislit
În pântecele mamei Lui –
De un înger al Domnului.
Când toate zilele s-au dus –
Precum, în Lege, Moise-a spus,
Despre-acel timp de curățit –
La drum, părinții au pornit,
Către Ierusalim. Au dus,
Pruncul, la Templu, și L-au pus,
În fața Domnului, să stea,
Așa cum Legea le cerea:
„Oricare-ntâi născut – băiat –
Domnului fi-va închinat.”
Au căutat doi turturei,
Sau chiar doi pui de porumbei,
Pe care-apoi, să îi jertfească
Și, astfel, Legea, să-mplinească.
Ierusalimul găzduia,
Un om curat, ce se vădea
De Duhul Sfânt călăuzit
Și Simeon era numit.
De multă vreme-aștepta el,
O mângâiere-n Israel.
Duhul Cel Sfânt îi spuse-n gând
Că n-o să moară, până când
Are să-L vadă pe Hristos.
Mânat de Duh, porni pe jos –
Încet – spre poarta Templului.
Pătrunse în clădirea lui,
Tocmai atunci când au sosit –
Voind a fi îndeplinit
Tot ce prin Lege li s-a spus –
Iosif, Maria și Iisus.
Când i-a zărit el, pe cei trei,
În grabă, s-a-ndreptat spre ei
Și Pruncu-n brațe, L-a luat.
Pe Domnu-a binecuvântat,
Zicând: „După cuvântul Tău,
Sloboade, Doamne, robul Tău,
Căci ochi-mi văd, cu mulțumire,
Stăpâne, a Ta mântuire,
Ce-ai pregătit-o tuturor –
Lumină a Neamurilor
Și slavă a lui Israel.”
Auzind ce-a spus despre El,
Tatăl – și mama Pruncului –
S-au minunat, de vorba lui.
Apoi, i-a binecuvântat,
Iar Simeon s-a îndreptat
Către Maria și i-a spus:
„Fiul pe care L-ai adus,
Spre prăbușirea unora
Și ridicarea altora,
Are să fie-n Israel.
Un semn, urmează, a fi El,
Ce va stârni împotrivire.
Iată, îți dau acum de știre,
Că sufletu-ți va fi străpuns
De-o sabie, gândul ascuns –
În inima multor, dosit –
Fiind astfel descoperit.”
O prorociță se găsea,
Acolo; Ana se numea,
Fiind a lui Fanuel fată –
Așer, de neam. Înaintată
Era, în vârstă. A trăit –
După ce s-a căsătorit –
Doar șapte ani cu-al ei bărbat.
Din nou, nu s-a mai măritat
După ce soțul i-a murit,
Ci, singură, a viețuit.
Ani, optzeci’patru, număra
Și-n Templu, ne-ncetat, era;
Cu post și rugăciuni, mereu,
Ea Îi slujea lui Dumnezeu.
Tocmai în ceasul când Iisus
Era în Templu, ea s-a dus,
Acolo, iar când a intrat,
Pe Dumnezeu, L-a lăudat
Și-apoi, celor prezenți, le-a spus
Tot ce știa, despre Iisus.
După ce fost-a împlinit
Tot ce prin Lege-a poruncit
Domnul, Iosif și cu Maria,
Abia strunindu-și bucuria,
Au părăsit Templul și-apoi,
Luat-au drumul înapoi,
Grăbindu-se către Iudeea,
Spre Nazaret, în Galileea.
Pruncul Iisus, mereu, creștea
Și, în puteri, se întărea.
De-nțelepciune era plin,
Pentru că harul cel divin
Al Domnului, L-a însoțit,
De el, fiind – mereu – umbrit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
