Luca 19
19
Zacheu
1Iisus, după cele-ntâmplate,
Intră-n Ierihon, în cetate.
2Un om bogat – Zacheu numit –
Care fusese învestit,
Mai mare, peste vameși, sta
3Și, un prilej bun, căuta,
Ca pe Iisus, să-L vadă; dar,
Truda-i fusese în zadar,
Căci, de statură, era mic
Și nu putea vedea nimic,
Din pricina mulțimii, care
Se adunase-n număr mare.
4Un gând, atuncea, i-a venit
Și-n mare grabă, a fugit,
Mai înainte, și-a urcat
Iute-ntr-un dud mare, aflat
Chiar lângă drumul lui Iisus,
Sperând că-L va vedea, de sus.
5Când, lângă dud, Domnu-a sosit,
Acelui vameș, i-a vorbit:
„Haide, coboară-te Zacheu,
Căci azi, la tine, voi sta Eu!”
6Zacheu, atuncea, a venit,
Lângă Iisus, și L-a primit,
Cu bucurie. Însă, cei
7Cari se aflară lângă ei –
Și-L auziră pe Iisus –
Îndată au cârtit și-au spus:
„Ceea ce face, nu-i frumos!
Stă-n gazdă, la un păcătos!”
8Zacheu, însă, a stăruit,
‘Naintea Lui, și a vorbit:
„Doamne, averea-mi împărțesc
Și jumătate, dăruiesc,
Săracilor; iar, de cumva,
Năpăstuit-am, cu ceva,
Pe orișicine, negreșit,
Îi dau ‘napoi, tot, împătrit.”
9Iisus i-a ascultat vorbirea,
Zicând apoi: „Azi, mântuirea,
În astă casă, a intrat,
Căci și-acest om, aici aflat,
Îl are, pe Avram, părinte.
10Cu toții să luați aminte,
Pentru că Fiul omului
S-a pogorât, din cerul Lui,
Să caute și să găsească,
Ce-a fost pierdut, să mântuiască.”
Pilda polilor
11Lângă Ierusalim, erau
Și – pentru că mai toți credeau
Că-mpărăția Domnului
O să se-arate omului,
Îndată – o pildă, le-a spus,
Celor ce-L însoțeau, Iisus:
12„Un om de neam, porni odată,
Către o țară-ndepărtată,
Gândind să ia o-mpărăție
Și-n urmă, înapoi, să vie.
13Chemă, pe zece robi, la sine
Și, zece poli – grecește „mine” –
Le dărui, zicând apoi:
„Iată ce vreau eu, de la voi:
Luați polii aceștia toț’
Și, până vin, faceți negoț.”
14Dar, cetățenii îl urau
Și, împărat, nu îl voiau;
De-aceea, au trimis solie,
Să-i spună: „Nu vrem ca să fie
Omu acesta-nscăunat,
Asupră-ne, ca împărat.”
15Când acel om a revenit,
După ce-ntâi a dobândit
Împărăția, a chemat,
Pe robii cărora le-a dat
Polii, să vadă, ce-au făcut
Și, ce câștig, au obținut,
Făcând negoț. Primu-a venit,
16În fața lui, și a vorbit:
„Doamne, cu polul ce mi-ai dat,
Eu încă zece-am câștigat.”
17„Bine, rob bun și credincios” –
I-a spus stăpânul, bucuros –
„Puține lucruri, ai păzit,
Dar, credincios, te-ai dovedit;
De-aceea, tu ai să primești,
Zece cetăți, să cârmuiești.”
18Al doilea rob, venind, a spus:
„Doamne, cinci poli, a mai adus
Polul, pe care mi l-ai dat.”
19„Bine. Și tu vei fi-nălțat,
În slujbă, și ai să primești,
Cinci cetățui, să cârmuiești.”
20Veni, apoi, un alt rob, dar,
Acesta zise: „În ștergar,
Polul ce mi l-ai dăruit,
Păstratu-l-am eu, învelit,
21Căci te cunosc și m-am temut.
Te știu om aspru și-am văzut
Că nu ai pus, dar ai luat,
Că seceri ce n-ai semănat.”
22Stăpânul zise-atunci: „Rob rău,
Te judec, după gândul tău!
Știai că-s aspru, că îți cer
Ceea ce n-am pus și secer
De unde nu am semănat.
23Atunci, de ce n-ai încercat,
Ca banii, la zarafi, să-i dai
Și astfel, un câștig aveai,
Iar eu, când aș fi revenit,
Cu o dobândă-aș fi primit,
Banul, ce ți l-am dat, ‘napoi?
24Tu n-ai făcut așa!” Apoi,
Către cei care-au fost aflați
Acolo, el a zis: „Luați
Polul acestui rob netrebnic,
Care s-a dovedit nevrednic,
Și dați-l aceluia care
Văzuta-ți că, zece poli, are!”
25„Doamne” – au zis ei – „dar acel,
Mai are zece poli. Tot el,
Dorești, ca acest pol, să-l ia?”
26El le-a răspuns: „O să se dea,
Totul, numai celui ce are;
Iar de la cel care nu are,
Urmează, totul să se ia –
Chiar și puținul ce-l avea.
27Cât despre toți vrăjmașii mei,
Care n-au vrut, ca peste ei,
Să-mpărățesc, să îi luați
Și-n fața mea, să îi tăiați!”
28După ce astfel a vorbit,
Iisus, la drum, iar a pornit,
Să meargă – așa precum știm –
Pe calea-I spre Ierusalim.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim
29Când spre Ierusalim, mergea
Iisus și se apropia
De-ale Betaniei hotare –
Lângă Betfaghe – iar, în zare,
Se arata-naintea lor
Chiar Muntelui Măslinilor,
Doi ucenici, El a chemat,
30Și-a zis: „Veți merge, de îndat’,
În satul dinaintea noastră.
Iată care-i menirea voastră:
De cum, în sat, o să pășiți,
Îndată, o să și găsiți
Un măgăruș, care-i legat.
Pe el, nimeni n-a-ncălecat,
Până acuma. Voi îl luați,
Și-apoi, la Mine, vă-nturnați.
31Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Și-o să vă-ntrebe cineva,
„De ce-l luați?”, spre-a lui știință,
Veți spune: „Are trebuință
32Domnul, de el”. Cei doi s-au dus,
Găsind tot, cum a zis Iisus.
33Când, măgărușu-au dezlegat,
Stăpânul lui, i-a întrebat:
„Ce faceți? De ce-l dezlegați?
De ce voiți să îl luați?”
34Ei spus-au, omului acel:
„Are nevoie-acum, de el,
35Al nostru Domn.” Astfel, l-au dus,
Apoi, în fața lui Iisus
Și, hainele, și-au așezat,
Pe el. Iisus l-a-ncălecat,
36Pornind la drum. Mulți au făcut,
Din a lor haine, așternut,
În fața Lui. Încetișor,
37Din Muntele Măslinilor,
Către Ierusalim, mergea
Gloata, care Îl însoțea.
Atuncea, ucenicii Lui
Laude-adus-au, Domnului,
Pentru minunile făcute,
Chiar sub ai lor ochi, petrecute.
38Toți zis-au: „Binecuvântat
Să fie marele-mpărat,
Care-n numele Domnului,
Sosește-acuma! Slavă Lui!
Pace în cerul Său cel Sfânt!
Slavă-n locuri ce-nalte sânt!”
39Dar, Fariseii, la Iisus,
Au mers, degrabă, și I-au spus:
„Învățătorule, pe-ai Tăi
Discipoli, să-i oprești! Ceartă-i!”
40El zise, Fariseilor:
„Dacă ei tac, în locul lor,
Pietrele-acestea, de pe drum,
Începe-vor să strige-acum!”
Iisus plânge pentru cetate
41Lângă cetate, S-a oprit
Iisus și-apoi, a-nvăluit,
Cuprinsul ei, într-o privire,
Plângând, pentru acea zidire.
42El zise: „De-ai fi cunoscut!
O, azi măcar, de-ai fi știut
Acele lucruri, ce-ar putea,
Pace și liniște, să-ți dea!
Acum însă, ele-s ascunse
De ochii tăi. Sunt nepătrunse!
43Curând, veni-vor zile grele:
Vei îndura valuri de rele,
Vrăjmașii au să te-nconjoare;
Cu lanțuri au să te-mpresoare
Și-au să te strângă, ne-ncetat,
Din toate părțile, de-odat’.
44Au să te pună la pământ,
Pe tine și pe cei ce sânt
Copii ai tăi; n-o să-ți rămâie
Piatră pe piatră-n temelie,
Căci n-ai știut tu, niciodată,
Ziua când fosta-i cercetată.”
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45În urmă-n Templu a intrat,
Iar pe cei care i-a aflat
Acolo – și negoț făcând –
I-a scos afară-ndat’, strigând:
46„E scris: „Casă de rugăciune
E Casa Mea”. Și se mai spune,
Că „Voi sunteți aceia cari,
O peșteră, pentru tâlhari,
Acuma, ați făcut, din ea.”
47În fiecare zi, mergea
Iisus, la Templu. Mulți veneau
Și-nvățătura-I ascultau,
Uimiți. Doar preoții cei mari,
Bătrânii și-ai lor cărturari,
Se sfătuiau, fără-ncetare,
Cătând vreun mijloc să-L omoare;
48Dar, ce să facă, nu știau,
Pentru că-nspăimântați erau,
De gloata ce s-a adunat
În juru-I. Când au observat
Că-I sorbeau vorba, de pe buze,
N-au știut cum să-L mai acuze.
Selectat acum:
Luca 19: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
