Încă o pildă, le-a mai spus,
Discipolilor Săi, Iisus,
Voind – în ăst fel – a le spune,
Că trebuie, în rugăciune –
De vrei ca să fii ascultat –
Să stăruiești, neîncetat,
Să nu te lași, ci, tot mereu,
Să-I înalți rugi, lui Dumnezeu.
În acest fel, El le-a vorbit:
„Într-o cetate, a trăit,
Odată, un judecător.
Omul nu era temător,
De Dumnezeu. De nimenea,
Pic de rușine, nu avea.
Cu el, era-n cetatea ‘ceea
Și-o biată văduvă. Femeia
Mergea, des, la judecător,
Și îi cerea, stăruitor:
„Să-mi faci dreptate, te rog eu,
În cearta cu pârâșul meu!”
Judecătorul, din cetate,
Mult timp, nu i-a făcut dreptate.
Totuși, în urmă, și-a zis: „Eu,
Măcar că n-am, de Dumnezeu,
Teamă, și nici nu am rușine
De oameni, dar pentru că-mi vine
Femeia, des, pe capul meu,
Tot necăjindu-mă mereu,
M-am hotărât să-i fac dreptate,
Să nu mai vină, capu-a-mi bate.”
Domnul a mai adăugat:
„Vedeți dar, cum a judecat
Acel nedrept judecător?
Deci, Dumnezeu, aleșilor,
Cari zi și noapte – necurmat –
Strigă la El, neîncetat,
Credeți că nu o să le facă
Dreptate, cum cer ei, chiar dacă
Pare, acum, că zăbovește?
Vă spun că timpul se-mplinește
Și le va face, în curând,
Dreptate. Dar atuncea când
Veni-va Fiul omului,
Pe bulgărul pământului,
Va mai găsi El vreo ființă,
În care va mai fi credință?”
Celor ce-L ascultau, Iisus,
Încă o pildă, le-a mai spus,
Căci, printre-ascultători, erau –
Atunci – și unii ce credeau
Precum că sunt neprihăniți,
Iar buni de-a fi disprețuiți,
Îi socoteau, pe alții, ei.
Iisus vorbi, pentru acei:
„Doi inși, la Templu, s-au suit,
Spre-a se ruga. S-a potrivit
Că unul fost-a Fariseu,
Iar altul, vameșul evreu.
Deci, Fariseu-n rugăciune,
În sine, a-nceput a spune:
„O, Dumnezeul meu Cel Sfânt,
Îți mulțumesc, că eu nu sânt
La fel ca alții: hrăpăreți
Și preacurvari, răi, ori nedrepți,
Sau ca acest vameș sărman!
Eu nu mă străduiesc în van.
De două ori, pe săptămână,
Țin posturi. Dau, cu largă mână,
Din avuția-mi dobândită.
Dau zeciuiala rânduită.”
În ăst timp, vameșul ședea,
Deoparte, și nu îndrăznea
Nici să-și ridice ochi-n sus,
Ci s-a bătut în piept și-a spus:
„O, Doamne, Tu care ești Sfânt,
Ai milă! Păcătos, eu sunt!”
Vă spun că mai neprihănit,
Vameșul fost-a socotit.
Acel cari se va fi-nălțat,
Va fi smerit, iar ridicat,
Fi-va cel ce s-a dovedit,
Că a știut a fi smerit.”
Niște copii au fost aduși,
Și lui Iisus, în față-I, puși,
Spre-a-Și pune, mâna, peste ei.
Dar ucenicii, pe acei,
Cari, pe copii, i-au însoțit,
Să-i certe, grabnic, s-au pornit.
Iisus le zise: „Nu-i opriți! –
La Mine, copilași, veniți! –
Fiindcă, a cerurilor
Împărăție e a lor.
Împărăția Domnului
Nu va fi dată, omului,
Decât celui ce va să știe,
Precum e un copil, să fie
Și-asemeni lui, să o primească.
Altfel, n-are s-o dobândească
Și nu va intra-n veci, în Ea,
Oricât de mult, omul ar vrea.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
