Luca 17
17
Prilejurile de păcătuire
1Odată, aste vorbe-a spus,
Către-ai Săi ucenici, Iisus:
„Vă spun, ca să aveți știință,
Precum că e cu neputință,
Prilejul de păcătuire,
Ca să nu vină. S-aveți știre,
Că vai va fi de-acela care,
Pentru prilej, este cărare.
2Pentru acel, prin care vine
Acest prilej, este mai bine,
Un bolovan a-i fi legat,
De gât, și-n mare, aruncat.
3La voi înșivă, să luați
Seama și-atent să vă purtați!
Când al tău frate a greșit
Și-n contră-ți a păcătuit,
Du-te de-l mustră, după care –
De-i pare rău – îi dă iertare.
4De șapte ori, de a greșit,
În contră-ți, și de a venit –
De șapte ori – cerând iertare,
Iartă-l și-arată-i îndurare!”
5Apostolii și-au spus dorința:
„Doamne, mărește-ne credința!”
6El zise: „De aveți credință,
Orice vă este cu putință.
Chiar când credința vă e doar,
Cât un grăunte de muștar,
Iar ăstui dud, „Du-te”– i-ați spune –
„În mare!”, el vi s-ar supune.”
„Robi netrebnici”
7„Cine-i acela, dintre voi,
Cari dacă are-un rob, la oi,
Sau de lucrează la arat,
Îi zice, când s-a înturnat,
Din câmp: „Vino și intră-n casă
Și-așează-te apoi, la masă”?
8Nu, mai degrabă, îi va spune
„Grăbește-te și masa-mi pune,
Te-ncinge, ca să mă slujești
Pentru că, slugă, tu îmi ești,
Iar după ce mănânc și beau,
Și ție, voie, am să-ți dau,
Ca să te-așezi și tu, la masă”?
9Față de robul său, din casă,
Va fi el, oare-ndatorat,
Pentru că robul a lucrat
Așa precum i-a poruncit?
Nu cred, căci nu e potrivit.
10La fel, să vă purtați și voi:
Faceți ce vi s-a spus, și-apoi,
Să spuneți: „Noi nu suntem vrednici,
Ci suntem niște robi netrebnici,
Care – ca simpli slujitori –
Făcut-am, ce am fost datori”.
Cei zece leproși
11Către Ierusalim, mergea
Iisus, iar drumul Său trecea,
Prin al Samariei ținut
Și-al Galileei. L-au văzut –
12Când, tocmai intra într-un sat –
Zece leproși. Cu toți au stat,
La depărtare, de Iisus
13Și, ridicând glasul, au spus:
„Iisuse, milă ai, de noi!”
14El i-a privit și-a zis apoi:
„Degrabă dar, duceți-vă!
La preoți, arătați-vă!”
Pe când, la drum, ei au pornit,
De lepră, s-au și curățit.
15Unul din ei, când a văzut
Minunea care s-a făcut –
Căci boala i s-a vindecat –
S-a-ntors din drum și-a lăudat
Pe Dumnezeu, cu voce tare.
16La ale lui Iisus picioare,
S-a aruncat și-a mulțumit,
Că Domnul l-a tămăduit.
Samaritean era acel
Lepros, care s-a-ntors, la El.
17Iisus, cuvântul, a luat:
„Oare, cei ce s-au curățat,
Nu-s zece? Atunci, vă zic vouă:
Unde sunt, oare, ceilalți nouă?
18Din cei ce s-au tămăduit,
Acest străin doar, s-a găsit
Să se întoarcă – Mă-ntreb Eu –
Slavă să-I dea, lui Dumnezeu?”
19Apoi, i-a zis, celui venit:
„Credința ta te-a mântuit!”
Venirea Împărăției lui Dumnezeu
20Mulți Farisei, atunci, s-au dus
Și-L întrebară, pe Iisus,
Când oare, va avea să vie
A Domnului Împărăție.
Iată ce le răspunse El:
„Nu va veni, în așa fel,
Împărăția Domnului,
Încât, privirea omului,
Să o izbească. Despre Ea,
21Nimeni, nicicând, nu va putea
Să zică: „Iat-o, e aici!”
De-asemeni, nu va zice nici,
„Uite-o, acolo e!” Căci iată,
E, înlăuntrul vost’, aflată!”
Venirea Fiului omului
22Apoi, spre ucenici, Iisus
Și-a-ntors privirile și-a spus:
„Veni-vor vremi, când o să vreți,
O zi, ca asta, să vedeți,
Din cele ce-au fost ale Lui –
Ale Fiului omului –
Însă, atunci, nu veți putea,
Astfel de zile, a vedea.
23Atunci, mulți oameni, o minciună,
Au să încerce să vă spună:
„Iată-L, aici este aflat!”
„Uite-L, acolo-i așezat!” –
Vor spune ei. Nu-i ascultați,
Pe-acei oameni, și nu-i urmați!
24Căci, precum fulgerul brăzdează,
Cerul întreg, și-l luminează
Până la marginile lui,
La fel, și Fiul omului,
Asemeni lui are să fie,
Atuncea când are să vie.
25Dar, mai ‘nainte să sosească,
El are ca să pătimească
Multe, și fi-va lepădat,
De acest neam. Ce s-a-ntâmplat,
26Când trăia Noe-n vremea lui,
Și-acum – când Fiului omului
E-aici – la fel are să fie.
27Mai înainte ca să vie
Potopul, toți mâncau și beau,
Se măritau și se-nsurau,
Până-n corabie-a intrat
Noe. Dar, nimeni n-a băgat,
De seamă, și-astfel, a venit
Potopul, ce i-a înghițit,
Pe oamenii de peste tot.
28Ce s-a-ntâmplat când trăia Lot –
Când oamenii mâncau și beau,
Vindeau, sădeau, case zideau –
Se va-ntâmpla, aidoma.
29Când Lot ieși din Sodoma,
Foc și pucioasă au venit,
Din ceruri, și toți au pierit.
30Asemenea, are să fie
Și-atunci, când Fiul va să vie.
31Cei, care-n acea zi, fi-vor
Pe-acoperișul caselor,
Să nu coboare ca să-și ia
Vase, din casă, ci să stea
Acolo, unde-au fost surprinși.
În câmp, cei care au fost prinși,
Să nu se-ntoarcă înapoi.
32Aminte, să v-aduceți voi,
De a lui Lot nevastă. Cel
33Ce va căta, prin orice fel,
Ca viața să își ocrotească,
O pierde; dar o s-o găsească
Cel ce-a pierdut-o. Va veni
34Noaptea, când se vor pomeni
Doi inși, care-s aflați în pat,
Că unul doar, va fi luat,
Rămânând unul dintre ei.
35La moară, din două femei
Cari macină, una-i luată,
În timp ce alta e lăsată.
36Din doi bărbați ce s-au aflat
La câmp, doar unul e luat.”
37Atuncea, ucenici-au spus:
„Dar Doamne, unde?”, iar Iisus
Răspunse: „Unde o să fie
Trupul, și vulturi-au să vie.”
Selectat acum:
Luca 17: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
